10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăVideoVIDEO. "Nicăieri nu este sigur", susțin palestinienii care se află la granița...

VIDEO. „Nicăieri nu este sigur”, susțin palestinienii care se află la granița cu Egiptul

Fugind de bombardamentele continue ale Israelului asupra Fâșiei Gaza, numeroși palestinieni și cetățeni străini s-au îndreptat luni (16 octombrie) spre punctul de trecere Rafah, în speranța că vor reuși să treacă granița cu Egiptul.

„Nu există siguranță, chiar și atunci când ești la punctul de trecere îți este frică. În drum spre punctul de trecere au bombardat strada Rafah și am început să țipăm. Am ajuns la punctul de trecere și am crezut că suntem în siguranță. Nicăieri nu este sigur în Gaza. Oriunde mergem sunt bombardamente, plânsete, țipete, sânge”, a declarat Hadeel Abu Dahoud, un locuitor din Gaza.

Țările din Occident au cerut o încetare a focului pentru a permite trecerea în siguranță a ajutoarelor și a celor care doresc să iasă din Gaza.

Luni (16 octombrie), Egiptul, Israelul și SUA au convenit asupra unei încetări a focului în sudul Fâșiei Gaza, moment care coincide cu redeschiderea punctului de trecere a frontierei Rafah, au declarat două surse de securitate egiptene, pentru a permite intrarea ajutoarelor și evacuarea străinilor.

Cu toate acestea, premierul israelian Benjamin Netanyahu a părut să nege un acord.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 2,3% în primele zece luni din 2024

Comenzile noi din industria prelucrătoare, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă, au înregistrat o creștere de 2,3% în primele zece luni...

Ionuț Moșteanu (USR): Există o majoritate la limită fără USR, dar partidele au promis o coaliție mai solidă

Partidele au reconfirmat decizia de a avea un candidat unic pentru alegerile prezidențiale din partea alianței proeuropene Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat marți...
Ultima oră
Pe aceeași temă