Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că de săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Vaccinul va fi ridicat din farmacii, pe baza unei reţete emise de către medicul de familie pentru categoriile aflate la risc. Vaccinarea efectivă se va putea face în unele farmacii sau la medicii de familie.
„Săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul gripal, compensat integral”, a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, acţiunea de vaccinare se va face, fie la medicul de familie, fie la farmaciile incluse în acest moment în program.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, gripa sezonieră continuă să reprezinte o ameninţare, atât pentru populaţia aparent sănătoasă cât şi, mai ales, pentru persoanele aflate la extremele de vârstă sau cu diverse boli cronice.
„Vaccinarea anuală de rutină împotriva gripei sezoniere, cu un vaccin autorizat, cu compoziţia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 luni care nu au contraindicaţii”, arată specialiştii Ministerului Sănătăţii.
Grupele la risc crescut de boală infecţioasă sunt:
- gravide
- persoane cu boli cronice din grupa de vârstă 5 -64 de ani
- personal medical
- persoane cu patologie cronică variată:imonosupresie congenitală şi dobândită (boli autoimune, infecţie HIV, transplant, terapie imunosupresoare) sau cu asplenie; drenaj ventricular extern; siclemie; implant cohlear; pacienţi cu boli cardiovasculare , boli respiratorii cronice, boli hepatice cronice, boli renale cronice (inclusiv dializaţi), obezitate, boli metabolice cronice, patologie neurologică cronică, neoplazii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!