15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportAlte sporturiEdiția din acest an a Turului României nu va mai avea loc

Ediția din acest an a Turului României nu va mai avea loc

Federaţia Română de Ciclism a anunţat că ediţia din acest an a Turului României a fost reprogramată pentru 2024.

„Din motive independente de organizatori şi parteneri, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism a decis amânarea ediţiei din acest an şi reluarea competiţiei în 2024”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Ciclism.

„Din dorinţa de a duce mai departe tradiţia Turului României şi de a îi asigura o continuitate firească, am amânat această decizie până în ultimul moment posibil, timp în care au fost întreprinse numeroase eforturi de rezolvare a situaţiei. Cu toate acestea, perioada scurtă rămasă până la noua dată de începere a evenimentului ne pune în imposibilitatea de a continua demersurile de organizare şi contractare a furnizorilor necesari în timp util”, a precizat Federaţia Română de Ciclism, care a ţinut să le mulţumească sponsorilor şi partenerilor, precum şi Agenţiei Naţionale pentru Sport „pentru deschiderea manifestată şi pentru eforturile instituţionale făcute”.

„Avem convingerea că toate părţile implicate au fost animate de bune intenţii şi că ne vom reuni în cel mai scurt timp pentru a organiza Turul României 2024 la cele mai înalte standarde”, concluzionează comunicatul federaţiei.

Pe 23 august, Federaţia Română de Ciclism anunţat că Turul României, care urma să se desfăşoare între 4 şi 10 septembrie, a fost reprogramat pentru perioada 18-22 octombrie. Cursa urma să se deruleze pe un traseu de peste 900 km, cu startul la Suceava şi care traversa oraşele Piatra Neamţ, Focşani, Tulcea şi Călăraşi, marea finală urmând a avea loc la Bucureşti.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Irina Begu, norocoasa de serviciu. Rybakina s-a retras, iar Dodin a declarat forfait

Irina Begu a obținut o calificare fără probleme în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, în urma abandonului franțuzoaicei Oceane...

VIDEO. Trei morți și mai mulți răniți după ce un autobuz a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg

Trei pasageri ai unui autobuz au murit, iar alți șase sunt internați de urgență la spital, după ce autobuzul în care se aflau a...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă