0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPreședinta Parlamentului European vrea ca România și Bulgaria să intre în Schengen...

Președinta Parlamentului European vrea ca România și Bulgaria să intre în Schengen în anul 2023

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că România și Bulgaria merită să fie primite în Spațiul Schengen, exprimându-și speranța că acest lucru se va produce până la finalul anului 2023.

„Așteptați și meritați această decizie încă din anul 2011”, a subliniat Roberta Metsola cu privire la România și Bulgaria.

Roberta Metsola a precizat că primirea în Schengen a României și Bulgariei poate avea loc pe mandatul spaniol al Președinției Consiliului UE. Acest mandat, cu durata de șase luni, se termină la finalul anului 2023. Șefa Parlamentului European a cerut ca Președinția spaniolă a Consiliului UE să facă eforturi „pentru a încerca să lucreze cu colegii austrieci şi cu alţii, dacă există alte ţări unde există în continuare întrebări şi cred că aceste întrebări îşi pot primi răspunsurile”.

Președinta Parlamentului European a prezentat aceste declarații la 26 septembrie 2023, într-un interviu organizat de European Newsroom. Din această organizație media fac parte 21 de agenții de presă, inclusiv din România și Bulgaria.

Declarațiile șefei Parlamentului European vin cu puțin înainte de ședința Consiliului JAI din 28 septembrie. Pe agenda acestei reuniuni JAI nu figurează subiectul Schengen, deci acum nu se va discuta și nici nu se va vota o eventuală primire în Schengen a României sau a Bulgariei.

În anul 2023 mai sunt prevăzute alte două reuniuni JAI – una în octombrie, alta în decembrie. Pentru cele două ultime reuniuni, încă nu a fost anunțată agenda. În Consiliul JAI, un singur veto (de exemplu cel al Austriei) este suficient pentru blocarea primirii unei țări în Schengen.

Acum câteva săptămâni, declarații similare, în favoarea primirii în Schengen a României și a Bulgariei, făcuse și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Președinta Comisiei Europene ceruse primirea în Schengen „fără alte întârzieri” a României și a Bulgariei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă