Salonic, cel de-al doilea mare oraș grecesc, cu opt sute de mii de locuitori, este folosit de mulți români ca dormitor, în drumul spre minunățiile ateniene. Puțini au timp să se plimbe pe faleza cu deschidere spre marile insule, darmite să admire statuia ecvestră a lui Alexandru cel Mare, cunoscut ca marele cuceritor al lumii. Uriaș față de Ginghis Han. A reușit, în doar câțiva ani de lupte războinice, să facă din minusculul regat Macedonia, unul dintre cele mai de temut imperii al antichității.
Despre Alexandru Macedon, am citit povești nemuritoare, în copilărie. Mai puțin am știut despre faptele de vitejie ale lui Filip al II-lea, tatăl său, care i-a dăruit cea mai bună instrucție militară și administrativă.
Grecii îi considerau barbari pe macedoneni
Filip al II-lea a avut o domnie scurtă, doar 23 de ani. A fost regent al copilului fratelui său. A preluat puterea în anul 359 Î.H. și a fost ucis în 336, când pregătea expediția de cucerire a perșilor.
Macedonenii locuiau într-un fel Hearthland. Erau considerați barbari de către greci. Regele lor nu era de drept divin, ci conducea regatul prin intermediul aristocraților. Încă de la o vârstă fragedă, a fost regent al fiului fratelui său. A fost luat ostatic de adversari. S-a întors în triumf. L-a detronat pe nepot și s-a autoproclamat rege.
Când a preluat puterea, cetatea lui era aproape distrusă de zecile de agresiuni și de slaba organizare. A adunat toate comunitățile într-un oraș puternic.
Epoca lui Pericle se terminase de aproape o sută de ani. Atena era un stat slab. Sparta dominase și preluase mai multe insule. Intuind că ilirii pot cuceri Macedonia, s-a căsătorit cu prințesa Audata, fiica regelui ilirilor și a stabilit o pace istorică. Ulterior, a părăsit-o. Philia a fost a doua soție. Doar cea de-a treia, Olimpia, i-a dat naștere unui fiu, pe prințul Alexandru, succesorul său. Salonic derivă de la numele fiicei sale.
În perioada când a fost arestat de către inamici, a devenit discipolul lui Epaminondas, cel mai mare strateg militar al antichității.
A fost un om școlit militar și înțelept. Un conducător pur sânge. A înțeles că războiul continuu cu cetățile grecești nu duce niciunde. Așa a fondat Liga corintiană, o confederație a cetăților-stat. Încăpățânații spartani nu voiau să-i recunoască hegemonia. Filip i-a lăsat în pace și s-a axat pe pregătirile de cucerire a marelui orient.
În anul 343 Î.H., l-a adus la curtea sa de la Pella pe înțeleptul Aristotel, cel care conducea la acea vreme Academia Atenei. Fondatorul mai multor domenii filosofice: metafizica, logica, etica și științele naturii, Aristotel a fost cel mai bun dascăl al fiului Alexandru, care avea să devină – cu ajutorul său – Cuceritorul lumii.
Filip a intuit că puterea militară nu se poate obține fără o bună pregătire și o școală solidă. L-a educat pe Alexandru ca pe un războinic înțelept al omenirii.
Regele care a trivializat viața publică
Calul său Trivia, bine instruit, a reușit să fie campion la Olimpiada de la Atena. Poate ne întrebăm de unde provine atributul trivializat. El nu și-a făcut, precum mai încolo, în timp, Caligula, calul senator, deși putea. Oricum, a înțeles că puterea lumii se cucerește ca pe o femeie.
Pe lângă un bun strateg militar, a fost un politician pur sânge. Nu a pierdut nicio ocazie în următorii ani constituirii Ligii corintiene (346–343) de a cuceri fără războaie cetățile grecești. A recurs la diplomație. Era un bun negociator. Unde nu reușea, folosea trupe de mercenari. Și-a constituit o mare rețea de influență. Extrem de charismatic, și-a dominat partenerii. Când nu reușea să-l convingă pe vreun lider să se alăture confederației sale, îl mituia. Corupția, avant la lettre.
Viciile sale, alcoolul și femeile, nu i-au slăbit reputația. Nu-i păsa ce zic adversarii. Și-a folosit forța, deopotrivă cu lipsa de scrupule.
Filip al II-lea considera pacea ca un armistițiu, o suspendare a războaielor. A știut, mai bine decât alți șefi de cetăți, să organizeze puterea. S-a înțeles cu tracii, dar le-a impus bariere vamale. A descoperit mine de aur. I-a pus pe iliri să muncească în adâncuri. A instituit o monedă puternică. A profitat la maximum de slăbiciunea Atenei, condusă de Demostene, mai mult orator, decât conducător de treburi publice.
Nu-l interesau intelectualii atenieni. Îi sfida. Demostene făcea în agoră zeci de prozeliți ai cultului împotrivirii față de regele macedonean. Nu-i băga în seamă. Conducea prin reprezentanți. Se zice că n-ar fi ajuns niciodată în Atena.
După ce a divorțat de prima soție, a reluat luptele cu ilirii. S-a bătut cu sciții din Tracia. Și-a stabilit granițele la sud de Dunăre. Din poziția de forță a pregătit primul asalt asupra Bizanțului.
Toate datele despre viața sa provin din sursele grecești. Povestea completă a unificării și extinderii propriului său regat e inexplicabilă, socotind resursele acelor vremi. Cum a controlat prinții, nobilii și fii acestora, pentru a forma un mare popor macedonean, rămâne un mister neelucidat?
Vocile lumii
Britannia
Filip n-a considerat unitatea cetăților grecești, ca punctul culminant al operei vieții lui. Pentru el, înțelegerea cu liderii cetăților nu era un scop în sine, ci doar un mijloc pentru planurile sale de învingere a perșilor. În timpul invadării extremului orient, i-a avut pe greci alături, scrie Britannia.com
