5.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăForte Partners a finalizat a doua clădire din U Center

Forte Partners a finalizat a doua clădire din U Center

Forte Partners a finalizat clădirea de birouri U Center 2, care are o suprafață totală închiriabilă de 35.000 de metri pătrați. La doi ani de la demararea lucrărilor de construcție, în a doua fază a proiectului U Center din zona Tineretului din București, clienții au semnat contracte pentru spații office și de retail în suprafață de aproape 28.000 de metri pătrați.

„Suntem mândri să anunțăm finalizarea fazei a doua a proiectului U•Center, într-un context de piață caracterizat, în acest an, de scăderea semnificativă a livrărilor de spații office noi. Ne bucurăm că am reușit să adaptăm proiectul la noile cerințe existente în piața de birouri, în condițiile în care modul de lucru s-a schimbat semnificativ din 2019, anul începerii lucrărilor la prima fază a proiectului, iar U Center 2 a fost ales de companii de anvergură”, a declarat Geo Mărgescu, CEO și co-fondator al Forte Partners.

Prima fază a proiectului office U Center a fost finalizată în trimestrul al treilea al anului 2021, este închiriată integral de clienți precum Booking Holdings, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis, DCS plus și a fost vândută către Pavăl Holding în noiembrie 2022.

Anterior vânzării, prima fază a proiectului a obținut certificările LEED Platinum cu scorul 85, unul dintre cele mai mari obținute în România în versiunea LEED v4 și WELL Health & Safety , iar în februarie 2023 – certificarea WELL Platinum cu scorul 91, cel mai mare înregistrat în România, la momentul acordării, pentru acest tip de certificare. Forte Partners vizează obținerea acelorași certificări și pentru faza a doua a U Center.

Situat pe Calea Șerban Vodă, cu acces rapid la parcurile Tineretului și Carol, la mică distanță de stația de metrou Tineretului, la 10 minute de mers pe jos de stația de metrou Timpuri Noi și cu acces facil la mijloace de transport în comun de suprafață, proiectul office U Center are o componentă de retail la parter și este dezvoltat conform strategiei Forte Partners de a oferi toate facilitățile și caracteristicile unui trai urban modern și confortabil.

Forte Partners, companie fondată în 2014 și deținută de Geo Mărgescu și frații Johny și Jihad Jabra, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Forte Partners a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 450 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Doi candidați cer Curții Constituționale anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale

În situația în care solicitările sunt acceptate, legea prevede repetarea turului de scrutin în a doua duminică a datei anulării Cristian Terheș, reprezentant al Partidului...

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...

De ce votul crucial din 1 decembrie este pentru continuarea investițiilor în spitale, nu despre energii paranormale

Pentru prima dată după 35 de ani, în România se construiesc spitale regionale, se modernizează sute de secții la standarde internaționale, iar angajații din...
Ultima oră
Pe aceeași temă