-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieCitadela SRBC Group vrea să aducă 12.500 de angajați tanzanieni destinați pieței...

Citadela SRBC Group vrea să aducă 12.500 de angajați tanzanieni destinați pieței muncii din România

Pe o piață a muncii cu un deficit de peste 100.000 de angajați  la nivel de 2023 conform datelor oficiale, Citadela SRBC (Savana Recruitment Business Company) Group, companie antreprenorială cu acționariat 100% local, își propune să plaseze, anual, în România peste 12.500 de angajați proveniți din Tanzania.

Lansată la începutul acestui an, Citadela SRBC Group, este o companie locală, deținută de un grup de investitori români. În contextul nevoii tot mai mari a pieței locale de angajați calificați, dar și necalificați, compania a identificat un potențial enorm în importul de forță de muncă provenită din Tanzania. Mai mult de atât, compania propune un model de business unic pe piața din România, atât în ceea ce privește întregul proces de recrutare, cât și selectarea persoanelor potrivite, oferind un serviciu la cheie.

“Alegerea Tanzaniei ca și principală țară de unde vom importa forța de muncă are la bază mai multe aspecte importante. În primul rând discutăm de o piață unde masa de potențiali angajați din care putem selecta este extrem de largă, ajungând la cca. 40 de milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. În plus, tanzanienii au aceeași religie ca și românii, aspect care va avea un impact major în adaptarea lor pe plan local. De asemenea, engleza este o limbă răspândită în Tanzania, aspect care contează în interacțiunea cu angajatorul român”, a declarat Tudor Nistor, Managing Partener al Citadela SRBC Group.

Potrivit afirmațiilor sale, un alt aspect important de luat în seamă este cel privind relațiile pe care le pot avea lucrătorii din Tanzania în România sau în alte țări Europene. Astfel, potrivit  datelor oficiale, la nivel de 2020, din cei 67 de milioane de cetățeni tanzanieni, doar puțin peste 300.000 locuiesc în afara granițelor țării**. Astfel șansele ca tanzanienii sosiți în România să își dorească să plece către alte țări europene sunt mai mici, aceștia neavând legături create.

Mai mult de atât, Tanzania prezintă un avantaj și din punct de vedere al gradului de instruire pe diverse meserii, fiind o țară unde un număr mare de tineri urmează școli profesionale specializate pe categorii precum HoReCa, construcții, tâmplărie, etc.

Compania deține o filială și în Tanzania

Modelul de business al Citadela SRBC Group a plecat de la premisa că, pentru a oferi clienților cele mai bune condiții, este necesară eliminarea intermedierilor. Tocmai din acest motiv, compania a inaugurat, concomitent cu filiala din România, propria subsidiară în Tanzania, mai exact în Arusha, al doilea cel mai mare oraș al țării.

“Odată cu stabilirea unui punct de lucru în Tanzania, ne asigurăm că întregul proces de recrutare și selecție, dar și obținerea vizelor de emigrare în scop de muncă, este coordonată de noi, fără a mai apela la companii intermediare”, spune reprezentantul companiei, subliniind că filiala din Tanzania este condusă, de asemenea, de echipa ce coordonează și proiectul din România. Mai mult de atât, investitorii implicați în acest business au afaceri pe piața tanzaniană de mai mult de 5 ani, aspect care le-a oferit o viziune 360 de grade asupra pieței muncii și a potențialului candidaților locali. 

Acest aspect oferă, în plus, avantajul unui cost corect pentru partenerii din România, fiind posibilă, încă din faza de ofertare ,stabilirea costurilor totale finale pentru întregul proces de la recrutare, până la obținerea permiselor de ședere și muncă în România.

Cum vor fi selectați angajații

În acest moment, Citadela SRBC Group și-a propus să aducă, anual, în România cca. 12.500 de angajați tanzanieni. Aceștia vor fi selectați având la bază un algoritm complex de punctaje Astfel, pentru job-urile calificate, este necesară experiența de 4-5 ani pe o poziție similară. De asemenea, candidații care au familii primesc încă de la început un punctaj mai mare, prezentând avantajul de a fi stabili la locul de muncă și mult mai implicați.

“Un alt aspect care ne diferențiază puternic de alte companii din piață este faptul că toți angajații sunt supuși unei probe practice, atent supervizată de echipa noastră, pentru a ne asigura că livrăm clientului angajații de care au cu adevărat nevoie”, a mai adăugat Tudor Nistor.

Potrivit estimărilor, Citadela SRBC Group își propune ca cca. 30% din angajații aduși din Tanzania să fie plasați în companii de industrie ușoară – producători de mobilier, textile, etc. De asemenea, o altă pondere importantă este cea a lucrătorilor în construcții – 20% – , dar și cea a angajaților din HoReCa – 20%.  Restul de 30% vor fi plasați în special în industria agricolă sau cea de creștere a animalelor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă