10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSănătateRafila, la dezbaterea moțiunii împotriva sa: „Ministerul Sănătății a devoalat mecanismele de...

Rafila, la dezbaterea moțiunii împotriva sa: „Ministerul Sănătății a devoalat mecanismele de sifonare a banilor publici care au fost puse la punct în PNRR”

Ministerul Sănătăţii a devoalat mecanismele de „sifonare a banilor publici” care au fost puse la punct în PNRR, a declarat luni ministrul Alexandru Rafila.

„Aş vrea să mă refer la semnatarii şi promotorii acestei moţiuni a minciunii, a dezinformării, a atacurilor la persoană care nu fac altceva de doi ani de zile decât să încerce să dinamiteze sistemul de sănătate. Nu există niciun fel de abordare constructivă, nu există niciun fel de sugestie constructivă, doar demagogie, minciuni, atacuri la persoană. În ultimul an şi jumătate m-am întrebat de ce se întâmplă acest lucru? De ce acest atac permanent la Ministerul Sănătăţii? Pentru că Ministerul Sănătăţii, şi ei ştiu că eu ştiu, a devoalat mecanismele de sifonare a banilor publici care au fost puse la punct în PNRR. În PNRR nu se vor mai fura bani aşa cum dumneavoastră v-aţi imaginat”, a afirmat ministrul prezent la dezbaterea moţiunii simple „Ministrul Rafila – turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale”, iniţiată de deputaţii USR şi ai partidului Forţa Dreptei.

El a amintit că a scăzut banii pentru consultanţă cu 60%. „Am scăzut consultanţa doar pentru reforme cu 60%. Nu mai aveţi acces la bani decât printr-o modalitate legală. Nu se poate să facem în România spitale dacă nu ne facem bine şi nu încercăm să promovăm doar adevărul, ci doar minciuna. Minciuna vă va copleşi. Dumneavoastră probabil că nu veţi mai intra în Parlamentul României, pentru că aveţi vocaţia distrugerii – Uniunea Scufundaţi România. Ăştia sunteţi. Staţi cu capul în pământ acum. Să staţi cu capul în pământ în faţa poporului român. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai susţinut ministrul. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă