3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalSuedia: Ratele imobiliare vor crește ducând la noi prăbuşiri ale preţurilor

Suedia: Ratele imobiliare vor crește ducând la noi prăbuşiri ale preţurilor

Potrivit unui sondaj realizat de cea mai mare bancă din Suedia, perspectivele pentru piaţa imobiliară rezidenţială au rămas pozitive pentru patru luni la rând, dar, cu toate acestea, ratele care sunt deja setate să crească din nou riscă să şteargă optimismul, iar analiştii imobiliari prognozează deja noi prăbuşiri ale preţurilor, scrie Bloomberg, potrivit businessmagazin.ro.

Semne că piaţa a început să se stabilizeze după criza imobiliară se văd şi în datele recente ale grupului imobiliar Svensk Maklarstatistik şi în cele ale creditorului de stat SBAB.

Dar, în condiţiile în care piaţa este în prezent în scădere cu aproximativ 10% faţă de vârful atins în 2022, tot mai multe voci din domeniul imobiliar cred că preţurile urmează să scadă în general cu 15% până la 20%.

Indicatorul SEB privind preţurile locuinţelor a scăzut cu 9 unităţi, ajungând la 6 în septembrie, potrivit datelor publicate luni. Măsura reprezintă diferenţa dintre proporţia persoanelor care cred în creşterea preţurilor faţă de cele care se aşteaptă la o scădere. Media istorică este de 32.

Scăderea lunară a indicelui SEB(unul dintre cei mai importanţi creditori din ţară) a fost determinată atât de faptul că mai mulţi respondenţi se aşteaptă la o scădere a preţurilor, în raport cu cei ce prevăd o creştere.

De asemenea, a crescut ponderea celor indecişi sau care se aşteaptă ca preţurile să rămână neschimbate. Aşteptările privind ratele din sondaj au rămas în mare parte neschimbate în septembrie, rămânând foarte aproape de 4%, potrivit SEB.

Apartamente de vânzare în Cluj: Criza nu se simte pe piața imobiliară

Preţurile locuinţelor din România au urcat cu 3,3% în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, aceasta fiind a şasea mare creştere înregistrată în rândul statelor UE, potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat). Așadar, dacă ești interesat de apartamentele de vânzare din Cluj sau alt oraș mare din România, poate că e cazul să mai aștepți puțin.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Portugalia (4,9%), Estonia (4,8%), Slovacia (4%), Luxemburg (3,8%), Polonia (3,6%) şi România (3,3%), singurele scăderi fiind în Malta (minus 4,3%), Ungaria (minus 1,1%), Irlanda (minus 0,8%) şi Belgia (minus 0,1%).

În primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,5% în Uniunea Europeană şi cu 5% în zona euro. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor locuinţelor în zona euro din trimestrul doi din 2007.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Luxemburg (14%), Slovacia (13,1%), Estonia (11,5%), Polonia (11,3%), Portugalia (10,3%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 9,1%) şi România (8,1%), iar singura scădere s-a înregistrat în Ungaria (minus 1,2%).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă