Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o convorbire prin telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe tema fragmentelor de dronă care au fost găsite în județul Tulcea.
Convorbirea telefonică dintre cei doi oficiali a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 9 septembrie 2023. Anterior, în aceeași zi, Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României anunța că militarii români au găsit, din nou, fragmente de dronă în zona satului Plauru din comuna Ceatalchioi (județul Tulcea). La 9 septembrie, aceste fragmente au fost găsite la circa 2,5 kilometri sud de satul Plauru. Această poziție este la câțiva kilometri de cea unde s-au găsit resturile de dronă în ziua de marți, 5 septembrie 2023. Ținând cont de distanța mare dintre aceste două puncte, se deduce că ele provin de la două aeronave diferite.
„Reiterez condamnarea fermă a atacurilor repetate ale Rusiei împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, inclusiv cele asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, din apropierea frontierei cu România. Aceste atacuri, profund nejustificate, încalcă normele de drept internațional, fiind crime de război.
Identificarea astăzi de către autoritățile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!
În acest context, am avut astăzi o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căreia l-am informat cu privire la noile evoluții, iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România și a reasigurat că Alianța Nord-Atlantică și Aliații sunt pe deplin alături de România, așa cum a fost dovedit, de exemplu, și de recenta decizie a SUA de a spori prezența sa în România cu avioane F-16 în cadrul misiunii de Poliție Aeriană din țara noastră.
Așa cum am mai spus, în cadrul NATO, România este foarte bine apărată și beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate din întreaga noastră istorie”, a transmis, la data de 9 septembrie, președintele Iohannis.
În cursul aceleiași zile de 9 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României l-a convocat la sediul său pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei, pentru a-i transmite un protest.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!