16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriAmbasadorul Germaniei s-a întâlnit cu ministrul român al Economiei. Germania este cel...

Ambasadorul Germaniei s-a întâlnit cu ministrul român al Economiei. Germania este cel mai important partener comercial al României

Germania este cel mai important partener comercial al României, schimburile comerciale bilaterale ajungând, în anul 2022, la 40,68 miliarde euro, anunță Ministerul român al Economiei într-o postare pe internet.

Precizarea este făcută în contextul întrevederii dintre ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, și ambasadorul Germaniei la București, Excelența Sa Dr. Peer Olav Gebauer. Întrevederea a avut loc la sediul Ministerului Economiei la data de 16 august 2023.

“Dialogul s-a axat pe dinamizarea cooperării economice bilaterale, vizând atât atragerea de investiții germane în România, cât și încurajarea companiilor naționale care doresc să inițieze și să dezvolte proiecte pe teritoriul Germaniei. Germania este cel mai important partener comercial al României, relațiile comerciale foarte bune dintre România și Germania sunt demonstrate și de creșterea cu 17% a valorii schimburilor comerciale bilaterale în anul 2022, raportat la nivelul anului anterior, valoarea acestora ajungând la 40,68 miliarde euro. În aceeași perioadă Germania s-a regăsit ca primă destinație pentru exporturile românești, cu o pondere de 20% din totalul exportului României.

Totodată, demnitarul român a subliniat faptul că industria de apărare reprezintă o prioritate, fapt pentru care în prezent se depun eforturi pentru elaborarea unei legislații care să susțină transferul de tehnologie către companiile românești din domeniul apărării și să faciliteze colaborarea cu investitorii străini. La finalul întâlnirii, Ambasadorul Peer Gebauer a mulțumit României pentru cooperarea în cadrul Coridoarelor de Securitate, care asigură tranzitul cerealelor ucrainene, esențiale pentru securitatea alimentară la nivel global”, a transmis Ministerul român al Economiei.

În aceeași zi, ambasadorul Germaniei avusese o întâlnire și cu ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu.

Germania este prima putere economică din UE. Pe de altă parte, Germania este una dintre țările care susține primirea României în Spațiul Schengen.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

O cafea bună se pregătește cu un espressor semiprofesional 

Cine nu cunoaște acele dimineți în care suntem grăbiți să ne luăm micul dejun și apoi să fugim la muncă? Chiar dacă suntem pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă