7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăVideoNoul ambasador al SUA în Niger va vizita țara săptămâna aceasta

Noul ambasador al SUA în Niger va vizita țara săptămâna aceasta

Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a declarat reporterilor miercuri (16 august) că noul ambasador al SUA în Niger, Kathleen FitzGibbon, va sosi la Niamey, scena unei lovituri de stat de luna trecută, în semn de angajament continuu al Washingtonului cu situația, potrivit Reuters.

„ Ea merge acolo pentru a conduce misiunea într-o perioadă critică și pentru a sprijini comunitatea americană, dar și pentru a coordona eforturile guvernului american”, a spus Patel.
Un oficial american a declarat că ea este de așteptat să sosească în Niger în cursul acestei săptămâni.
Senatul a confirmat-o pe FitzGibbon, un ofițer de carieră în serviciul extern, drept ambasador al SUA la sfârșitul lunii trecute, imediat după lovitura de stat, la aproape un an după ce a fost nominalizată.
Patel le-a spus reporterilor că nu are în plan ca ea să-și prezinte acreditările liderilor puciști și că acest lucru nu este necesar pentru munca ei la ambasadă.

SUA sunt „foarte îngrijorate” de siguranța președintelui demis din Niger

Statele Unite(SUA) sunt foarte îngrijorate de siguranța președintelui demis din Niger, Mohamed Bazoum, a declarat miercuri Departamentul de Stat, după ce partidul lui Bazoum a declarat că el și familia sa sunt reținuți în condiții „crude” și „inumane”, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat reporterilor că Washingtonul nu are niciun motiv să conteste rapoartele cu privire la condițiile în care este ținut Bazoum, despre care partidul a spus că nu includ apă curentă, electricitate și nici acces la bunuri proaspete sau medici.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă