6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPNL sesizează CCR privind validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

PNL sesizează CCR privind validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

Liberalii mai afirmă că lui Dragnea i-a fost interzis prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă exerciţiul drepturilor electorale pentru o perioadă de 4 ani. Ei invocă situaţia lui Brânduşel Nichitean, al cărui mandat de senator a fost invalidat în 2004 pentru săvârşirea unor fapte penale în cadrul procesului electoral, deşi la acel moment avea doar calitatea de suspect.

Conform PNL, actul de sesizare vizeză Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.122 din 21 decembrie 2016 pentru validarea mandatelor deputaţilor aleşi la data de 11 decembrie 2016, cu referire expresă la prevederea conţinută de punctul 4 din paragraf 35 „circumscripţia electorală nr.35, judeţul Teleorman”, din anexa parte integrantă, a hotărârii, pe care o consideră neconformă cu prevederile art.1 alin.(5) coroborat cu art.70 din Constituţia României.

Liberalii precizează că, la data de 21 decembrie 2016, în temeiul raportului Comisiei de Validare, Camera Deputaţilor a procedat la adoptarea Hotărârii nr.122/2016 prin care a validat mandatele de deputat ale persoanelor declarate alese de Biroul Electoral Central la scrutinul organizat pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, organizat la data de 11 decembrie 2016. Hotărârea Camerei Deputaţilor conţine un articol unic şi o anexă cu numele deputaţilor ale căror mandate au fost validate, enumerate pe circumscripţii electorale, parte integrantă a actului juridic.

„Punctul 4, al paragrafului 35 „circumscripţia electorală nr.35, judeţul  Teleorman” din anexa, parte integrantă, a Hotărârii nr.122 din 21 decembrie 2016 a Camerei Deputaţilor referitor la validarea mandatului domnului Nicolae-Liviu Dragnea este neconstituţional deoarece încalcă dispoziţiile art.1 alin.(5) şi ale art.70 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României”, susţin liberalii.

Articolul 1, alineatul 5 din Constituţie invocat prevede că ” În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Articolul 70 din Constituţie se referă la mandatul deputaţilor şi senatorilor prevede: „(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces”.

În opinia PNL, Camera Deputaţilor avea obligaţia regulamentară să se pronunţe prin vot asupra invalidării mandatului de deputat al lui -Liviu Dragnea deoarece acesta era condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni în cadrul derulării unui proces electoral, cauză expresă de invalidare a mandatului prevăzută de art. 7 alin.(3) teza II din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

„Este de menţionat, totodată, că acestuia i-a fost interzis, din anul 2015 prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă, exerciţiul drepturilor electorale (dreptul de vot şi dreptul de a fi ales) pentru o perioadă de 4 ani de zile”, se arată în sesizare, care notează că „dispoziţiile art.7 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt imperative: „(3) Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate şi în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral.”

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000 „în derularea procesului electoral” al referendumului organizat pentru  demiterea Preşedintelui României, la data de 29 iulie 2012, fiindu-i interzis exerciţiul drepturilor electorale pentru o perioadă de 4 ani, prin sentinţa penală nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013. Conform sentinţei penale „în aplicarea art.5 Cod penal: În baza art.13 din Legea nr.78/2000 condamnă inculpatul Dragnea Liviu Nicolae (…) la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior.”

Sentinţa penală a fost modificată, în calea apelului, prin majorarea pedepsei principale şi menţinerea pedepselor accesorii, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr.114/2016, condiţie suficientă pentru invalidarea mandatului., în opinia PNL.

„Din cele arătate mai sus este în domeniul evidenţei că în temeiul sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, dl. Nicolae-Liviu Dragnea a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000 în cadrul procesului electoral al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României organizat la data de 19 iulie 2012. Referendumul este un proces electoral, în litera şi în spiritul legii speciale în materie. Conform Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, activitatea în cadrul referendumului se desfăşoară în baza „listelor electorale”(art.5 alin.3 din lege) prin „operaţiuni electorale”(art.15 alin.2 din lege) şi prin intermediul „birourilor electorale”9 ex. art.21, art.23 din lege).  Pe cale de consecinţă în cadrul referendumului se „derulează un proces electoral” la finalul căruia poporul român îşi exprimă „voinţa sa suverană”, conform art.2 din Legea nr.3/2000. În acelaşi context argumentativ precizăm dispoziţiile art.392 din Codul Penal care arată „dispoziţiile art.385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum”, argumentează PNL.

Liberalii subliniază că „realitatea juridică arată că la data de 11 decembrie 2016 Nicolae-Liviu Dragnea era condamnat penal, definitiv, pentru săvârşirea unei infracţiuni „de folosire a influenţei ca persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”, în cadrul procesului electoral organizat la referendumul pentru demiterea Preşedintelui României organizat la data de 19 iulie 2012, ceea ce constituie realizarea condiţiei negative prevăzute de art.7 alin.(3) teza II din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru invalidarea mandatului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea”.

„Această situaţie urma a fi constatată prin raportul Comisiei de Validare, prin care ar fi fost obligatorie, în opinia noastră, propunerea, către Camera Deputaţilor, de invalidare a mandatului. Deşi a fost formulată o asemenea propunere în cadrul şedinţei Comisiei de Validare, aceasta a fost respinsă prin votul majorităţii membrilor comisiei. Inexistenţa propunerii de invalidare nu exonerează Camera Deputaţilor de obligaţia de a proceda la analizarea îndeplinirii condiţiilor de validare/invalidare pentru fiecare mandat în parte, cu atât mai mult cu cât această propunere de verificare a îndeplinirii condiţiilor regulamentare a fost formulată în şedinţa Camerei Deputaţilor, în mod expres cu privire la  mandatul domnului Nicolae-Liviu Dragnea, conform stenogramei. În context, reamintim că potrivit deciziilor Curţii Constituţionale comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale Camerelor parlamentare, rapoartele sau avizele acestora având doar rolul de a îndruma activitatea în plen a Camerei Deputaţilor şi a Senatului”, se arată în sesizarem PNL considerând că  revenea acestei Camere parlamentare obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de validare/invalidare a mandatului lui Dragnea. 

Ei invocă precedentul invalidării mandatului de senator al luii Brînduşel Nichitean, prin Hotărârea Senatului nr. 58 din 17 decembrie 2004 privind invalidarea mandatului unui senator. Mandatul acesztuia a fost invalidat pentru motivul săvârşirii unor fapte penale în cadrul procesului electoral deşi acesta avea doar calitatea de cercetat penal (suspect) la momentul invalidării mandatului.

„Validarea mandatului de deputat pentru dl. Nicolae-Liviu Dragnea a afectat dreptul de a fi ales şi exercitarea mandatului prevăzut de art.70 din Constituţia României, al supleantului din lista de candidaţi a Partidului Social Democrat pentru circumscripţia electorală nr.35 judeţul Teleorman la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 11 decembrie 2016, fiind îndeplinite toate condiţiile intrinseci pentru constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor supuse criticii de neconstituţionalitate”, mai spun liberalii.

Cele mai citite

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă