Și pentru cei care, dimpotrivă, au considerat-o efemeră și implicând mari pericole, și pentru cei care au cochetat cu bazarea ei pe consum, și nu pe investiții, și pentru cei care, dimpotrivă, au blamat-o exact din aceste considerente, și pentru cei care în condițiile încetinirii ei dau din colț în colț, și pentru cei care, dimpotrivă, exultă că au avut dreptate, și pentru cei ce au salutat și lăudat politica de creștere a salariilor, și pentru cei care, dimpotrivă, au criticat-o, accentuând asupra riscurilor ei, și pentru cei ce nu par îngrijorați de deteriorarea severă a deficitelor comerciale și de plăți externe, și pentru cei care deplâng că nu le-au fost ascultate avertismentele tocmai din aceste domenii, în sfârșit, și pentru cei care slăvesc companiile străine, și pentru cei care mai cârtesc pe ici, pe colo împotriva acestora, căci de apreciat prezența lor pe baza rezultatelor concrete, și nu pe bază de povești sau prejudecăți politice, n-o face niciuna din cele două tabere politice evident adverse.
Inutil aproape să precizăm că aprecierile – chiar dacă opozite ale celor două tabere politice – asupra tuturor fenomenelor economice menționate sunt cu referire la datele statistice agregate privind „România”. Or, dincolo de politică și interpretări, aici este buba! Toate datele și estimările privind avântul creșterii economice, încetinirea acesteia, dimensiunea exporturilor și, respectiv, importurilor, amploarea deficitelor de plăți și evoluția datoriilor se referă la „ansamblul statistic România”, care există doar în imaginația statisticilor oficiale, dar deloc în realitatea fizică. Și normal ar fi ca statisticile, pentru a zugrăvi realitatea, să se acomodeze acesteia din urmă, și nu să imagineze ceea ce nu există. În România actuală există clar două economii, care nu prea au legături între ele. Au configurații diferite, au evoluții diferite, au dimensiuni diferite. Pe de o parte, economia derulată de capitalul străin din România, care este dominantă pentru că deține activele strategice, sectoarele strategice, pârghiile strategice și deci decizia. Pe de altă parte, economia derulată de capitalul românesc, care este subalternă și, după ce că pune doar pingele, dă tot înapoi. Pentru economia deținută de capitalul străin, România este doar un teren pe care se așază, ea având legături cu restul componentelor de pe alte piețe ale structurilor de tip transnațional din care face parte, și nu cu economia derulată de capitalul românesc. De pe piața locală își procură doar forța de muncă, a cărei ieftinătate este și scopul prezenței în România. Accesul la resurse și utilități și-l asigură prin legături tot cu economia străină din România, căci aceste domenii strategice sunt preluate sub control de către aceasta. Cu economia românească din România n-are, de fapt, nicio treabă. Nici legătura fizică cu consumatorii individuali nu se face prin intermediari români, economia străină din România construindu-și canale proprii în comerțul cu ridicata și cu amănuntul. Cât privește economia derulată de capitalul românesc, aceasta poate găsi parteneri mai degrabă în afara hotarelor țării decât în firmele economiei străine din România, care practică un fel de insularizare pe teritoriul românesc.
De aceea, pentru a ști ce se întâmplă, de fapt, economic în România, trebuie să vedem nu ce ne spun statisticile oficiale despre „ansamblul statistic România”, pentru că acestea induc în eroare adunând mere cu pere, ci ce se întâmplă în cadrul celor două economii separate. Care au creșterile lor economice, exporturile lor, importurile lor, deficitele lor, datoriile lor. Ansamblul statistic agregat nu face decât să ascundă realitățile! Articolul de față aceasta urmărește: să facă o „fișă” pentru fiecare dintre cele două economii din România existente în viața reală. Se încearcă să se delimiteze din „ansamblul statistic România” cât reprezintă economia aparținând capitalului străin și cât economia aparținând capitalului românesc. Repet, în numele faptului că în realitate acestea acționează și funcționează separat, și nu în conexiune organică precum în cazul unei adevărate economii unitare!
Tabelul alăturat sumarizează „fișa” celor două economii din România, prin estimarea ponderilor fiecăreia din ele în principalii indicatori economici pe „ansamblul statistic România”. Estimările nu au vreo pretenție de precizie, încercând doar o evaluare a ordinului de mărime. Se pleacă de la aprecierile PIAROM-ZF, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), privind cifra de afaceri a companiilor din România în 2017 (vezi „România liberă”, 17 aprilie 2019). Cele cu capital străin dețin 51%; cele cu capital privat românesc 45%, alături de care a fost pusă economia de stat (4%). Estimările pentru PIB (respectiv contribuția la PIB a celor două economii) derivă din relația dintre cifra de afaceri și PIB: partea de contribuție a economiei capitalului străin a fost ușor diminuată față de cea în cifra de afaceri având în vedere practica sistematică a companiilor transnaționale de a umfla scriptic consumurile intermediare pentru reducerea aparentă a profiturilor obținute. În ce privește forța de muncă, ponderile au în vedere includerea bugetarilor în ocuparea de către capitalul românesc (fără bugetari, ponderile sunt 67% angajați la capitalul privat românesc și 33% la capitalul străin). Ponderile în masa salarială derivă din corectarea celor din ocuparea forței de muncă cu salariul mediu net, mult mai ridicat la angajații capitalului străin. Ponderile în masa „excedentului brut de exploatare” (denumirea statistică a profiturilor) derivă din ponderile în masa salarială și, respectiv, ponderile în valoarea adăugată brută pe ansamblu și deci din PIB (valoarea adăugată brută împreună cu bilanțul net al intervenției statale formând PIB-ul). Participarea la taxele încasate la nivelul bugetului statului este estimată pe baza aprecierii oficiale a ANAF privind contribuția la susținerea bugetului de stat a contribuabililor mari (43%) și celorlalți contribuabili (57%). Contribuțiile la exporturi și, respectiv, importuri, deci și la deficit, sunt estimări PIAROM-ZF, pe baza datelor ONRC, iar cele referitoare la ponderile în datoria externă sunt date ale BNR (prezența aparent bizară a aproape 2/3 din datoria externă a României în contul de fapt al capitalului străin se explică prin faptul că întreaga datorie externă privată este a subsidiarelor companiilor străine din România, care se finanțează de pe piețele externe, unde aceasta este mai ieftină de 2-3 ori decât în România; privații români, fie firme, fie individuali, nu au practic datorii externe, căci din afara țării nu-i creditează nimeni, toată datoria externă a „românilor” fiind, de fapt, a statului român). Comentariul și concluziile conturate de estimările din tabel, săptămâna viitoare.
