17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia va beneficia de ajutor financiar de peste 8 milioane de euro

România va beneficia de ajutor financiar de peste 8 milioane de euro

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Comisia Europeană a aprobat aplicaţia depusă de România prin care a solicitat ajutor financiar pentru reducerea pagubelor produse de inundaţiile din perioada 16 iunie 2018 – prima decadă a lunii august 2018 în regiunea „Nord-Est”.

”Este foarte important că s-a aprobat acest fond de solidaritate. După cu ştiţi, am avut anul trecut iundaţii, am avut secetă, am avut calamităţi şi Guvernul României a făcut aceatsă solicitare pe baza documentelor depuse de către unităţile administrativ-teritoriale. Eu, în primul rând, apreciez faptul că unităţile administrativ-teritoriale şi-au făcut datoria şi au solicitat fonduri pentru a îndrepta calamităţile, pentru a îndrepta efectele calamităţilor din localităţile lor”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în judeţul Prahova.

Dăncilă a precizat că suma de 8,1 milioane euro reprezintă doar “o primă tranşă” iar Guvernul a cerut şi alte alocîri din partea UE în acest sens.

Suma de  8,192 milioane euro va putea fi folosită pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operaţiunilor de urgenţă şi a lucrărilor de reabilitare pentru înlăturarea pagubelor produse de inundaţii în regiunea „Nord-Est”, în perioada 16 iunie – prima decadă a lunii august 2018, pentru următoarele tipuri de operaţiuni de urgenţă prevăzute de Regulamentul FSUE, respectiv:

a) repunerea în funcţiune a infrastructurilor şi a instalaţiilor în domeniile energiei, apelor şi apelor uzate, telecomunicaţiilor, transporturilor, sănătăţii şi învăţământului;
b) furnizarea de cazare temporară şi finanţarea serviciilor de salvare pentru satisfacerea nevoilor populaţiei afectate;
c) securizarea infrastructurilor de prevenţie şi măsurile de protejare a patrimoniului cultural;
d) curăţarea zonelor afectate de catastrofă, inclusiv a zonelor naturale, în concordanţă, după caz, cu abordările centrate pe ecosisteme, precum şi refacerea imediată a zonelor naturale afectate, în scopul evitării efectelor imediate provocate de eroziunea solului.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un instrument financiar nerambursabil creat la nivelul Uniunii Europene pentru situaţii de urgenţă, reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2002, modificat de Regulamentul (UE) nr. 661/2014.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Buzăul va avea echipă în Liga 1 după 15 ani de absență

Gloria Buzău a revenit în elita fotbalului românesc după 15 ani de absență, în urma victoriei obținută pe teren propriu cu scorul de 3-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă