5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăMusicFestivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, revenire de gală, cu o ediție...

Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, revenire de gală, cu o ediție aniversară – 60 de ani

Centrul Cultural Județean Constanța prezintă Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – trei zile de concerte și de recitaluri ale celor mai îndrăgiți artiști din muzica ușoară românească, momente speciale, numeroase suprize și premii pentru întreaga activitate, reunite sub semnul unei ediții jubiliare. După 11 ani de absență ai festivalului lansat în urmă cu șase decenii, fanii muzicii ușoare vor fi răsplătiți cu o ediție aniversară, ce se va desfășura în perioada 25-27 august, de la ora 19.00, în Piațeta Perla din Mamaia, și va fi prezentată de Liana Stanciu și de Aurelian Temișan.

Festivalul care a devenit în timp un reper cultural-turistic pentru societatea românească va conține recitaluri și concerte susținute de nume lansate pe scena Teatrului de Vară, dar și de tineri care reînnoadă tradiția unui eveniment reprezentativ pentru piața muzicală autohtonă și pentru generații întregi de români, precum și surprize pregătite de organizatori.

Vreme de trei zile, pe scena Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia vor urca artiștii Carmen Trandafir, Călin Geambașu, Xenti Runceanu, Andreea Runceanu, K1, Alexandra Ungureanu, Narcisa Suciu, Romanița Duminică, Florentina Ciună, Marius Țeicu, Gabriel Cotabiță, Dani Ionescu, Anca Florescu, Anca Țurcașiu, Corina Chiriac, Aurelian Temișan, Miki ex K-pital, Cristina Vasiu, Vlad Nicolici, Loredana, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu, Călin Goia, Sergiu Cioiu, Jazzy Jo, Loredana, Hara, Gabriela Atanasov, Andrei Bănuță, Betty Iordăchescu. În fiecare seară, vor fi susținute recitaluri speciale, după cum urmează: vineri, 25 august: Direcția 5, Holograf; sâmbătă, 26 august: Proconsul, Cargo; duminică, 27 august: Voltaj, Loredana & Banda Agurida.

Alături de artiștii invitați și de momentele aduse în fața spectatorilor se va afla Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga. Instrumentiștii aflați sub bagheta maestrului Jinga sunt membri ai unui ansamblu muzical românesc de prim rang – Orchestra Simfonică București, fondată în 2007 și care reunește în componenţa sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Germania, pregătită să devină centru logistic NATO pentru frontul de est: zeci de mii de militari și măsuri de apărare

Conform documentului „Operationsplan Deutschland”, de 1.000 de pagini, Germania ar urma să joace un rol esențial în strategia NATO, găzduind până la 800.000 de...

Sistemul bancar românesc: Profit net de 11,7 miliarde de lei în primele 9 luni

Trimestrul al treilea a marcat o accelerare semnificativă, cu un profit de 4,1 miliarde de lei, în comparație cu 3,8 miliarde de lei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă