Zece autoturisme au fost implicate în tamponări produse, luni, pe Autostrada A2, între km 203-207, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Conform unui comunicat de presă, poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa au fost sesizaţi, în jurul orei 9.35, cu privire la faptul că, pe Autostrada A2, între km 203-207, s-au produs 3 tamponări.
„Poliţiştii deplasaţi la locurile unde s-au produs cele 3 evenimente rutiere au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de 10 autoturisme implicate. Una dintre tamponări, în care au fost implicate 3 autoturisme, este soluţionată de către poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în celelalte două cazuri conducătorii auto înţelegându-se amiabil”, a transmis IPJ Constanţa.
În zonă traficul se desfăşoară în condiţii normale, autoturismele avariate fiind scoase în afara benzilor de circulaţie, respectiv pe banda de urgenţă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!