20.4 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieRazie într-un imobil dezafectat din Sectorul 2. Mai multe persoane, inclusiv minori,...

Razie într-un imobil dezafectat din Sectorul 2. Mai multe persoane, inclusiv minori, prinse în timp ce vindeau droguri

Agenţi de la trei secţii de Poliţie au efectuat duminică o razie într-un imobil dezafectat din Sectorul 2 al Capitalei, reuşind să prindă şapte persoane, printre care şi minori, care vindeau droguri.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, după ce au primit informaţii că la o adresă din Sectorul 2, într-un imobil dezafectat, s-ar comercializa substanţe interzise de lege, poliţiştii de la Secţiile 6, 8 şi 9, în colaborare cu Direcţia Generală de Jandarmi, au efectuat verificări la faţa locului.

În imobilul respectiv au fost depistate şapte persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 41 de ani. De asemenea, au fost găsite 129 de pliculeţe ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv şi alte două pliculeţe, asupra unei femei în vârstă de 18 ani.

În aceeaşi locaţie, a fost găsită o pungă de aproximativ 60 de grame, în interiorul căreia se află un praf alb.

Totodată, în aceeaşi zi, în jurul orei 18,00, poliţiştii au depistat, pe o stradă din Sectorul 2, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, care avea asupra lui 53 de pliculeţe, tip zip, ce conţineau un praf de culoare alb, susceptibil de a avea efect psihoactiv.

În ambele situaţii, toate substanţele găsite au fost ridicate de poliţişti, cazurile fiind preluate de către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, care urmează a sesiza DIICOT. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Politico: Uită de alegerile din SUA – audierile comisarilor UE sunt adevăratul eveniment global

La Washington este panică pentru că americanii vor fi lipiți de site-ul Parlamentului European, în loc să-și voteze președintele Surse declară pentru Politico faptul că...

Moşii de toamnă. Tradiţii şi superstiţii care conectează prezentul cu trecutul

De Moșii de Toamnă, oamenii se îngrijesc de mormintele celor dragi, aduc flori și organizează mese comemorative Sâmbătă, 2 noiembrie 2024, creștinii ortodocși din România...

Ambasadorul României la Chișinău: Fiecare cetățean al Republicii Moldova reprezintă obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova

Diplomatul român îi îndeamnă pe moldoveni să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării Moldovenii se află într-un moment de...
Ultima oră
Pe aceeași temă