Prim-ministrul Dorin Recean, a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean, la 500 de zile de la invazia Rusiei împotriva Ucrainei. „Acest război injust trebuie să se termine acum”, a declarat șeful Guvernului.
„Astăzi se împlinesc 500 de zile de la începutul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Un război în care au fost pierdute nenumărate vieți, familii au fost despărțite și numeroase localități au fost spulberate. Țara noastră este solidară cu poporul curajos al Ucrainei. Acest război injust trebuie să se termine acum”, a scris prim-ministrul Dorin Recean pe Twitter, potrivit unimedia.info.
Dorin Recean a avut un mesaj la 500 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina, dar și Maia Sandu a transmis omagiul ei militarilor ucraineni
Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj cu ocazia a 500 de zile de când Rusia și-a început războiul împotriva Ucrainei. „Datorită curajului militarilor ucraineni, datorită rezistenței populației civile, în Moldova avem pace. Suntem solidari cu Ucraina și vom face tot ce ne stă în puteri să fim alături”, a menționat președintele.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, s-a întâlnit cu noul premier Ciolacu
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, s-a întâlnit cu noul premier Ciolacu, imediat după ce Marcel Ciolacu și-a preluat noua funcție.
Potrivit presei de la Chișinău, premierul Recean a avut o vizită privată în România. Vizita s-a desfășurat la data de 17 iunie 2023. În acel context, Dorin Recean s-a întâlnit și cu Marcel Ciolacu, în calitate de premier. Cei doi oficiali au discutat despre sprijinul internațional acordat Ucrainei precum și despre cooperarea economică dintre România și Republica Moldova.
Întâlnirea cu premierul Republicii Moldova este prima întâlnire a lui Ciolacu cu un oficial străin, după ce Ciolacu a preluat conducerea Guvernului României. Prima întâlnire dintre Marcel Ciolacu și Dorin Recean avusese loc la 1 martie 2023. La acel moment, Marcel Ciolacu era președintele Camerei Deputaților iar Dorin Recean era nou instalat în funcția de premier. Apoi, premierul de atunci al României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, la Chișinău, cu premierul Recean.
Dorin Recean a spus că au trecut 500 de zile de la invazia Rusiei
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!