Daniel Horodniceanu, șeful procurorilor din CSM, și-ar fi pus colegii de la Iași să-i ancheteze pe polițiștii care l-au oprit în trafic, potrivit anchetei.
Agenții din Iași care au avut „tupeul” să-l oprească în trafic pe Daniel Horodniceanu, șeful procurorilor din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au ajuns pe mâinile anchetatorilor, mai exact pe mâna colegilor procurorului antimafia.
Potrivit surselor judiciare, cei doi agenți sunt vizați de un dosar in rem, pentru moment, în care sunt efectuate și percheziții informatice. Dosar cerut, potrivit surselor din mediul judiciar, chiar de Horodniceanu.
Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, în prezent vicepreședinte CSM, a fost oprit în luna mai de polițiști, când circula cu mașina printr-o comună din Iași. După ce a fost tras pe dreapta, dialogul pe care l-a purtat cu agenții, în care se arată deranjat de faptul că a fost oprit, apare într-o înregistrare video.
Daniel Horodniceanu le reproșează polițiștilor că l-au oprit în trafic, spunându-le, între altele: „Nu mă cunoașteți?”, „Nu știți cu cine vorbiți”, „Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului”, „Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării”, „Eu sunt în măsură să fac orice”, „Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dumneavoastră ați luat sporul de 15%”.
Polițiștii îi spun că l-au oprit pentru că a depășit mașina de poliție fără să semnalizeze și că vor să îi atragă atenția, nu neapărat să îl sancționeze.