Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, le-a mulțumit foștilor premieri PSD Mihai Tudose și Sorin Grindeanu pentru meritele avute în derularea proiectului de contruire a podului de la Brăila.
Ciolacu a vorbit despre derularea lucrărilor la pod cu prilejul participării sale, alături de Klaus Iohannis și de Nicolae Ciucă, la ceremonia de inaugurare a podului. Chiar dacă inaugurarea a fost făcută de șeful statului, de actualul președinte al Senatului și de actualul premier, Ciolacu a evocat meritele a doi foști șefi ai Guvernului României. Cei menționați de Ciolacu au fost Mihai Tudose, în prezent europarlamentar, și Sorin Grindeanu, în prezent ministru al Transporturilor. Pe ambii, Marcel Ciolacu i-a numit „prieteni”. Și despre Tudose se vehicula ideea că va fi ministru în guvernul Ciolacu, însă acest zvon nu s-a confirmat.
Atât Grindeanu cât și Tudose au fost prezenți la ceremonia de inaugurare din 6 iulie 2023. La ceremonie, Grindeanu a rostit și el câteva cuvinte, în calitate de ministru al Transporturilor.
Sorin Grindeanu a fost premier în perioada ianuarie 2017 – iunie 2017. După Grindeanu, a fost premier Mihai Tudose, în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018. Tudose este chiar originar din Brăila. Mihai Tudose a postat și el un mesaj pe internet, în ziua de 6 iulie. „Felicitări, Brăila! Visul multor generații a devenit, azi, realitate…”, a scris Mihai Tudose.
Este de precizat că, după Tudose, a fost premier, tot din PSD, timp de aproape doi ani, și Viorica Dăncilă. În acea perioadă, Dăncila a fost și președinte al PSD. Despre Viorica Dăncilă, nici Marcel Ciolacu nici alți oficiali n-au amintit nimic. În plus, chiar înainte de Ciolacu a fost premier Nicolae Ciucă (PNL), actualul președinte al Senatului.
De câțiva ani, premieri PSD și din alte partide se chinuie să inaugureze podul
Înaintea datei de 6 iulie 2023, au mai fost două momente în care se preconiza inaugurarea podului, dar ambele momente au fost depășite. Primul fusese în anul 2021 iar al doilea a fost în anul 2022.
Noul pod de la Brăila este destinat circulației autovehiculelor. Pietonii nu au acces pe pod.
Deschiderea publică a circulației rutiere pe podul de la Brăila ar urma să aibă loc joi, 6 iulie, în jurul orei 16.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!