3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoDirectorul SRI demisionează cu trei zile înainte de ședința CSAT. Președintele Iohannis...

Directorul SRI demisionează cu trei zile înainte de ședința CSAT. Președintele Iohannis îl decorează pe Hellvig cu „Steaua României”

După ce și-a negociat cu președintele Iohannis, timp de mai multe săptămâni, retragerea din funcție, Eduard Hellvig a anunțat, la data de 3 iulie 2023, că demisionează din postul de director al Serviciului Român de Informații (SRI).

În dimineața zilei de 3 iulie, instituția SRI a anunțat că directorul său, Eduard Hellvig, va face o declarație de presă, la ora 12. Declarația a început cu un foarte scurt bilanț al celor opt ani în care Hellvig a condus SRI dar cel mai important punct al declarației a fost anunțul prin care Hellvig se retrage din fruntea SRI. „Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă în egală măsură şi la o analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să îl slujesc. Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informații. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulțumesc și cu acest prilej pentru susținerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat și pe președintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar
asupra activității SRI”, a anunțat, la 3 iulie, Eduard Hellvig. Comisia parlamentară SRI este condusă de senatorul PNL Ioan Chirteș, destul de puțin prezent în spațiul public.

Interesant este faptul că, în data de 6 iulie, sub conducerea președintelui Iohannis, este programată o ședință a CSAT. Sedința fusese convocată cu câteva zile înainte ca Hellvig să-și anunțe demisia. Directorul SRI este unul dintre membrii CSAT. Nu este clar de ce Hellvig n-a mai așteptat această ședință pentru a-și anunța demisia. Una dintre variante este că Hellvig a vrut să fie elegant și să-i ofere șefului statului trei zile de gândire, astfel încât chiar la acea ședință, din 6 iulie, Iohannis să anunțe pe cine propune în funcția de director al SRI, după demisia lui Hellvig.

Există, ce-i drept, o regulă nescrisă. Aceea ca un șef de stat, în momentul în care câștigă funcția supremă, să-și numească oameni de încredere în pozițiile cheie din instituțiile statului. Iar după ce Iohannis va pleca din funcția de șef de stat, în anul 2024, este foarte probabil că viitorul președinte al României va numi un alt director al SRI. De aceea, după toate aparențele, directorul SRI pe care-l va numi Iohannis în anul 2023 va avea un mandat scurt, doar până în anul 2024. Funcția de director al SRI are rang de ministru. Până la numirea unui nou director, SRI va fi condus, interimar, de prim-adjunctul directorului SRI, acesta fiind generalul Răzvan Ionescu.

Cu privire la Hellvig, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, a declarat, luni la amiază, că decizia lui de a demisiona din fruntea SRI nu era cunoscută în cadrul PNL. Poate că doar întâmplător, Hellvig și-a anunțat demisia doar la câteva ore după o ședință a conducerii PNL. Această situație îl pune într-o poziție delicată pe președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, acesta fiind chiar cel care a condus ședința PNL. Despre Ciucă se putea presupune că a avut relații strânse cu Hellvig în calitate de ministru al Apărării, de prim-ministru și de președinte al Senatului. Acum, după demisia de la SRI, deputatul Stroe a susținut că nu știe nimic despre vreo intenție a lui Hellvig de a reveni în politică, în tabăra PNL. Stroe a amintit însă că Hellvig, înainte ca președintele Iohannis să-l propună ca director al SRI, a avut importante funcții politice, inclusiv pe aceea de secretar general al PNL.

Pentru publicul larg, demisia lui Hellvig din funcția de director al SRI a fost o surpriză. Hellvig a dezvăluit însă că a discutat această intenție, timp de câteva săptămâni, cu șeful statului. Hellvig și-a justificat retragerea afirmând că toate obiectivele profesionale pe care și le-a propus, în calitate de director al SRI, au fost îndeplinite.

“Este o cutumă greşită la noi, ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea când își îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal cred că este nevoie de un astfel de pas

Eduard Hellvig,

Fost director al SRI

Președintele Iohannis este cel care l-a propus pe Hellvig să preia conducerea SRI, la începutul anului 2015. Anterior, Hellvig fusese secretar general al PNL, ministru și europarlamentar. După cei peste opt ani în care a condus SRI, Iohannis a salutat activitatea directorului Hellvig, subliniind că acesta lasă în urmă „o instituție reformată” și pregătită pentru viitor.

„La acest final de mandat, SRI este o instituție bazată pe valori solide, pe un colectiv profesionist și performant, precum și pe un set corect de principii ale activității. Directorul Eduard Hellvig lasă, astfel, în urmă o instituție reformată, pregătită structural pentru viitor, adaptabilă și suplă în raport cu realități operaționale în continuă schimbare”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Chiar în ziua demisiei din fruntea SRI, șeful statului l-a decorat pe Eduard Hellvig cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent

Interdicția face parte dintr-un plan mai larg, de a crea școli mai sigure și va intra în vigoare la începutul anului viitor Albania a anunțat...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă