Omul de afaceri Dumitru Puzdrea, fost deputat, a fost găsit mort miercuri, 28 iunie 2023, în curtea vilei în care locuia. Soția sa a fost cea care a sunat la 112.
Autoritățile au fost alertate de soția fostului politician, Iosefina Mihaela Puzdrea
La data de 28 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 1, se află o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.
Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Dumitru Puzdrea, în vârstă de 80 de ani, a fost deputat de Neamț din partea Partidului România Mare și apoi a Partidului Național Liberal între 2000 și 2008.