15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăInternaționalParlamentul European a votat azi o rezoluție privind aderarea României la spațiul Schengen

Parlamentul European a votat azi o rezoluție privind aderarea României la spațiul Schengen

Comisia pentru Petiții a Parlamentului European a votat petiția înaintată de către societatea civilă din România cu privire la aderarea la Schengen. Textul petiției cere ca Parlamentul European să ia măsuri concrete cu privire la votul din JAI a Consiliului Uniunii Europene din 8 decembrie 2022.

Petiția societății civile din România a fost susținută de către toți europarlamentarii români la ședință de audiere, iar după votul de astăzi, textul va fi propus să fie votat în ședința plenară de la Strasbourg din luna iulie.

„Grupul Verzilor, grupul politic din care fac parte susține aderarea României la spațiul Schengen. Această rezoluție vine  pună presiune pe decidentii politici, pe Guvernul Austriei și al Olandei pentru ca în toamnă, la următoarele reuniuni JAI, acest obiectiv major de țară  fie deblocat. Dincolo de interpelările adresate Comisiei pe această temă, am vorbit cu vice-cancelarul Austriei de la Verzi și cu ministrul german al Economiei despre acest obiectiv și este important  fiecare și facă treaba, și noi, însă sper  și cei din țară care negociază acest dosar.  bucură sprijinul Parlamentului European, însă aceasta nu este o surpriză, Parlamentul a fost mereu de partea României, a declarat singurul europarlamentar roman din grupul Verzilor, Nicu Ștefănuță.

Decizia Consiliului de la finalul anului trecut a lăsat un gust amar românilor care așteaptă de ani de zile acest următor pas al integrării europene, și anume intrarea în deplinătatea liberei circulații a persoanelor, fară cozi și controale la graniță. Aderarea României la Schengen este un drept pe care romanii așteaptă să-l exercite.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă