15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialJustițieAutoritățile germane și române arestează patru persoane suspectate că au transportat peste...

Autoritățile germane și române arestează patru persoane suspectate că au transportat peste 870 de migranți pe ruta balcanică

Autoritățile germane în colaborare cu cele din România au arestat patru persoane suspectate că au folosit camioane pentru a transporta ilegal peste 870 de migranți, adesea în condiții periculoase, transmite Europol într-un comunicat de presă.

Europol a sprijinit o investigație comună între Germania, România și Serbia privind o rețea de crimă organizată care face trafic de migranți pe ruta balcanică.

Operațiunea, facilitată de Eurojust la nivel judiciar, precum și de Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a implicat, de asemenea, autorități din Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Turcia.

Până la 10.000 EUR pentru a ajunge în Germania din Turcia

Autoritățile au inițiat investigația după o serie de interceptări de migranți ilegali în anumite părți ale frontierei germane cu Austria, Cehia și Polonia.

Rețeaua infracțională percepea între 4.000 și 10.000 de euro pentru fiecare persoană introdusă ilegal din Turghia în Germania prin ruta balcanică. “Contrabanda” între România și Germania costa între 4.000 și 5.000 de euro.

Autoritățile germane și române au investigat membri ai rețelei infracționale începând cu sfârșitul anului 2022 și sunt suspectați de introducerea a peste 870 de migranți.

În România, locul de adunare a rețelei infracționale era Timișoara, iar apoi erau transportați către Germania.

De altfel, existau ascunzători în Arad și Timișoara. Acolo, aceștia au adunat migranții în spații de cazare supraaglomerate pentru a uni diferite grupuri înainte de a-i transfera în continuare în Germania.

Suspecții au pus la punct această organizare pentru a optimiza logistica și pentru a maximiza profiturile infracționale.

Membrii grupării infracționale au folosit mașini care circulau înaintea camioanelor cu migranți, comunicând în același timp prin intermediul aplicațiilor mobile, pentru a detecta și evita eventualele controale ale poliției.

Pe parcursul acestei ultime etape a traseului de contrabandă spre Germania, migranții au fost plasați în condiții extrem de periculoase, confruntându-se cu lipsa de ventilație și cu alte amenințări la adresa siguranței lor. În unele cazuri, migranții ar fi fost forțați să se ascundă printre încărcături în astfel de condiții timp de mai multe zile consecutive.

Europol a facilitat schimbul de informații între autoritățile participante și a oferit coordonare operațională și sprijin analitic.

În ziua acțiunii, Europol a trimis un analist în România pentru a permite schimbul de informații în timp real și pentru a compara informațiile operaționale cu bazele de date ale Europol, în vederea furnizării de indicii pentru anchetatorii de pe teren.

La sfârșitul anului 2022, Eurojust a înființat o echipă comună de investigație între Germania, România și Serbia.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă