Lord of The Dance revine sâmbătă la Sala Palatului cu spectacolul aniversar „25 years of standing ovations”, informează site-ul salapalatului.ro, potrivit agerpres.ro.
Noul spectacol aniversar îmbină tradiţia, dar şi tendinţele contemporane în acelaşi timp, păstrând farmecul radiant al dansului irlandez. Coregrafii şi costume noi şi cele mai actuale tehnologii pentru efectele vizuale fac din acest nou show un spectacol de neratat, în regia lui Michael Flatley şi acompaniaţi de compoziţiile lui Gerard Fahy, spun organizatorii.
Cu milioane de fani în lume, Michael Flatley este considerat la nivel mondial drept un geniu al dansului, statut dobândit în urma performanţelor sale extraordinare de-a lungul întregii cariere, precum şi datorită apariţiei sale legendare în cadrul Eurovision în 1994 cu trupa Riverdance, dansul irlandez atât de popular la nivel internaţional.
În cei 25 de ani de la primul spectacol, Michael Flatley şi Lord of The Dance au devenit în ochii publicului sinonime, dar şi adevărate branduri. Spectacolul vibrant şi energic, cu povestea sa spusă prin dans, coregrafia fantastică şi muzica specială, a uimit publicul din întreaga lume.
Producţia a câştigat nenumărate premii şi a doborât recorduri în întreaga lume. De la premieră şi până în prezent, peste 60 de milioane de oameni din peste 50 de ţări au admirat spectacolul de dans irlandez oferit de cei 40 dintre cei mai buni dansatori, devenind una dintre cele mai de succes producţii de dans din lume.
„Sunt foarte încântat să aduc spectacolul Lord of The Dance înapoi. Simt că acesta va fi unul dintre cele mai de neuitat turnee din istoria noastră de 25 de ani. Am încredere că producţia va atinge sufletele oamenilor şi va pune zâmbetul pe buze”, a spus Michael Flatley, potrivit site-ului Sălii Palatului.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!