Primăria Sectorului 3 va planta aproape 300 de palmieri aclimatizaţi, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, edilul Robert Negoiţă, care a precizat că o parte dintre arborii care au fost scoşi de la Piaţa Unirii au fost sădiţi în faţa sediului administraţiei locale şi în Parcul Pantelimon.
Negoiţă a menţionat că autoritatea locală a plantat şi măslini aclimatizaţi în faţa sediului său şi în curtea unor biserici.
Potrivit primarului, preţul unui palmier nu a depăşit 1.000 de lei cu TVA cu transportul inclus, iar al unui măslin de peste 100 de ani s-a ridicat la circa 500 – 600 de euro.
Întrebat dacă va mai planta palmieri în Piaţa Unirii, după ce primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dispus luarea lor de acolo, el a răspuns: „Vreţi să mă aştepte acolo? Lăsaţi-l să doarmă liniştit, că noi nu trebuie să îl trezim. Eu am trăit cu speranţa că, dacă îl trezim, poate face ceva bun. Eu zic că este un demers greşit să îl trezim. Suntem mai bine cu el dormind, că, iată, când se trezeşte, nu face nimic bun. Se apucă să tragă de copaci. (…) Nu mă aşteptam ca în centrul Bucureştiului să se întâmple treaba asta şi să fie chiar primarul general care să facă acest demers. Da, avem nevoie de spaţii verzi în Bucureşti, avem nevoie de spaţii verzi şi de copaci, mai ales în centrul Bucureştiului şi răspunsul meu: Da, vom mai planta cât de mulţi copaci putem în acest oraş. Nu de alta, dar acest oraş are nevoie de cât mai mult verde”.
Robert Negoiţă a spus că nu a existat o hotărâre de Consiliu local pentru cumpărarea măslinilor şi palmierilor. „Dacă dumneavoastră îmi prezentaţi nu doar în Bucureşti sau în România, în lume, vreo hotărâre de Consiliu local care să prevadă ce tipuri de copaci să se achiziţioneze, o să dăm şi noi hotărâre în acest sens, dar ea nu există”, a răspuns edilul Sectorului 3.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că palmierii de la Piaţa Unirii au fost plantaţi ilegal. Edilul general a afirmat că terenul pe care a lucrat Primăria Sectorului 3 se află în proprietatea Primăriei Capitalei şi este administrat de Administraţia Străzilor şi, ca urmare, orice intervenţie ar trebui realizată cu avizul acesteia.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!