14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalNicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru finanțarea cu bani din Libia a...

Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru finanțarea cu bani din Libia a campaniei electorale din 2007. Fostul președinte francez riscă 10 ani de închisoare

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, împreună cu alţi 12 foşti oficiali, pentru „corupţie pasivă” şi finanţarea ilegală din Libia a campaniei sale electorale, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Acuzaţiile formulate joi de Parchetul financiar francez sunt „ascunderea deturnării de fonduri publice, corupţie pasivă, finanţarea ilegală a campaniei electorale şi conspiraţie în vederea comiterii unei infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 10 ani de închisoare”.

Astfel, Sarkozy i-ar fi lăsat cu bună ştiinţă pe colaboratorii săi apropiaţi şi intermediari să „acţioneze pentru a obţine sau a încerca să obţină” de la regimul condus de Muammar Gaddhafi „sprijin financiar în vederea finanţării campaniei sale electorale din 2007”, în valoare de mai multe milioane de euro.

Fostul şef de stat acum în vârstă de 68 de ani a negat permanent acuzaţiile din acest dosar, deschis în 2013 şi în care mai sunt acuzaţi, între alţii, foştii miniştri Eric Woerth şi Brice Hortefeux şi fostul său şef de cabinet Claude Gueant.

În schimb, un martor a afirmat în 2016 că, la finele lui 2006 ori începutul lui 2007, a adus la Ministerul francez de Interne, condus la acea vreme de Sarkozy, mai multe valize pregătite de regimul libian şi conţinând suma totală de 5 milioane de euro.

Fostul şef de stat este vizat de mai multe dosare. Săptămâna viitoare, pe 17 mai, Curtea de apel din Paris urmează să se pronunţe în dosarul „ascultărilor”, în care Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare, din care unul cu executare, pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar din noiembrie va fi judecat apelul în cazul Bygmalion, legat de finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2012 şi pentru care a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă