ONU trage un semnal de alarmă după ce mai mult de 200 de execuții au avut loc în Iran, în acest an, până în prezent.
Iranul a executat 209 de persoane până în acest an, a declarat marți (9 mai) un purtător de cuvânt al Oficiului pentru Drepturile Omului al ONU, calificând situația ca fiind „abominabilă” și cerând ca toate acestea să se oprească.
Națiunile Unite spun că Iranul a executat cel puțin 209 de persoane până acum în acest an, conform Ravinei Shamdasani, de la Biroul ONU pentru Drepturile Omului.
ONU este îngrijorat de cele peste 200 de execuții ce au avut loc în Iran în 2023, fiind pe o cale îngrijorătoare ca și în 2022
„ În acest ritm, Iranul se află în mod îngrijorător pe aceeași cale ca anul trecut, când se pare că aproximativ 580 de persoane au fost executate. Acesta este un record abominabil, mai ales dacă luați în considerare consensul tot mai mare pentru abolirea universală a pedepsei cu moartea… Numărul exact al execuțiilor este necunoscut din cauza lipsei de transparență a Guvernului, iar cifra este probabil mai mare”, potrivit Reuters.
Majoritatea au fost pentru infracțiuni cu droguri, conform ONU.
Londra se gândește să ia măsuri împotriva Iranului după o execuție a unui iranian cu cetățenie britanică
Londra nu exclude noi măsuri de represalii împotriva Iranului după o execuție a unui iranian cu cetăţenie britanică acuzat de spionaj în favoarea serviciilor de informaţii britanice, a anunţat luni ministrul de externe James Cleverly, notează AFP.
„În prezent, împreună cu aliaţii noştri, trebuie să studiem următorii paşi pe care îi vom face pentru a contracara ameninţarea tot mai mare din partea Iranului. Nu ne limităm la acţiunile deja anunţate”, a declarat Cleverly în plenul Camerei Comunelor.
În pofida solicitărilor presante din partea parlamentarilor, ministrul a refuzat, totuşi, să indice dacă Marea Britanie intenţionează să plaseze Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, pe lista organizaţiilor teroriste.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!