Andy Ruis l-a deposedat pe Joshua de centurile de campion mondial la categoria grea, versiunile WBA, IBF şi WBO, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc sâmbătă seara la arena Madison Square Garden din New York.
Joshua, campion olimpic în 2012, la Londra, a suferit prima înfrângere din carieră ca profesionist, la primul său meci disputat în Statele Unite. El a fost trimis de patru ori la podea de Ruiz, în cursul unui meci în care era cotat drept mare favorit, arbitrul decizând să pună capăt luptei în repriza a şaptea.
„Este un vis devenit realitate. Pentru asta am muncit atât de mult. Nu îmi vine să cred că am reuşit să-mi îndeplinesc visul”, a declarat Ruiz (29 ani), supranumit „Distrugătorul”, care are în palmares 33 de victorii şi o înfrângere.
Anthony Joshua (29 ani), care venea după 22 de victorii consecutive ca profesionist, între care 21 înainte de limită, nu trebuia iniţial să-l înfrunte pe Andy Ruiz, ci pe Jarrell Miller, însă meciul a fost anulat după ce americanul a fost depistat pozitiv.
Pugilistul britanic şi-a felicitat la final adversarul şi a anunţat că doreşte un meci revanşă pentru a încerca să-şi recucerească centurile.