Coaliția guvernamentală, între timiditate și forța de asalt

Așa cum a promis în țară. Case closed. Ce-ar mai fi de făcut pentru a ne scoate țara de pe pătura cojilor de nuci?

Legile Justiției au un curs firesc în Parlament. Ele au fost suficient dezbătute, analizate și armonizate cu recomandările Comisiei de la Veneția. Urmează să fie promulgate de președinte. Mingea e în altă parte decât în coaliția de guvernare.

Flacăra dihoniei îl avantajează pe președinte pentru că altă agendă nu are. Că astăzi progenitura de laborator a serviciilor a crescut mare și vrea chiar capul lui Moțoc, adică al lui Iohannis, e evident. Dar despre asta, cu altă ocazie.

Ce ar trebui să facă actuala coaliție, în condițiile în care are o majoritate în Parlament, iar opoziția nu intenționează nici în ruptul capului să introducă moțiunea de cenzură? 

În ultima şedinţă de partid, Viorica Dăncilă a spus că tema Justiţiei a îngropat PSD la alegerile europarlamen­tare. În sfârșit, un lider al PSD recunoaște acest lucru.

Încă din iarnă am spus că o continuare a scanda­lului legat de aceste legi îi favorizează pe cei care au creat o agendă publică din așa ceva. 

Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri că „eu și românii am câștigat evident referendumul“. Recunoaște ceea ce noi am spus. Și-a creat o temă, un fals război, doar pentru a mai câștiga încă un mandat.

În condițiile în care actuala coaliție vrea să mai conteze la viitoarele alegeri, trebuie să se gândească, vorba americanului, la „the day after“.

Adrian Năstase s-a prins primul. Cineva – bănuim cine – vrea să coboare PSD sub 20%. României îi este interzis de la Bruxelles un curent suveranist.

Păi și de ce nu se aplică aceleași tratamente, cu gogorița statului de drept – sau, mă rog, statului drepți în fața intereselor franco-germane –  și celorlalte state?

Ba da. Cerințele sunt aceleași. Atât pentru rebelii maghiari, cât și pentru conservatorii polonezi, ca să nu mai spunem de cehi, unde premierul lor, Andrej Babic, e un prosper om de afaceri.

Chestiunea e că foile de parcurs bruxelleze nu-și găsesc ecou în rândurile politicienilor din țările respective. Mai mult, serviciile lor secrete n-au în­chinat steagul noilor coloniști, cum au făcut-o cele românești.

Aici e quelque chose-ul. La ei nu au existat DNA-uri, protocoale de arestare a prim-miniștrilor sau a primarilor.

„Mani Pulite“, ca operațiune de subjugare a elitelor politice, s-a lovit de un zid. Niciunde în Tratatul de bază, semnat de țările membre la aderare, nu scrie că suvera­nitatea e un drept pierdut.

În spatele acestei sintagme stă fundamentul Uniunii Europene. Că astăzi politicienii de la Bruxelles s-au transformat în niște funcționari politici, servanți ai marilor puteri, e un lucru evident.

Nimeni nu l-a tras de mustăți și nu i-a provocat o criză de sciatică în plus lui Jean-Claude Juncker pentru că, retras la vatră, a mărtu­risit că uneori devine și el eurosceptic. Nici că averile sale se compară cu numărul de astre din Univers. Ce mai Calea Lactee, de-a dreptul coada laptelui bine bătut.

Sarabanda anticorupției a prins acolo unde terenul a fost mai slab, unde oamenii se predau mai ușor și își trădează mai lesne interesele naționale.

A lăsat de la ea Viorica Dăncilă. Unii cred că prea mult, alții că prea puțin.

Cu cât cedează în fața ocu­pantului Administrației, cu atât PSD se va duce mai la vale.

Orice strateg politic îți recomandă să nu confirmi agenda altuia, ci să i-o provoci. Păi cum vine asta, se face un comitet de modificare a Constituției pentru că așa vrea câștigătorul?

Oriunde în lume guvernarea este un instrument de putere de aplicare a programelor politice ale celor care au câștigat alegerile parlamentare. Acum a fost un hop. PSD nu l-a trecut. ALDE de-a dreptul s-a înecat într-o mică baltă.

În politică, învinșii sunt doar cei care cedează. Cum să ai guvernarea și să aplici ideile altora? Asta e culmea.

Alegerile europarla­mentare au fost pierdute de coaliția de guvernare pentru că au abordat prea timid lupta. S-a pierdut o etapă, dar până la capitulare mai e. Cum să capitulezi când ai majoritatea lejeră în Parlament? E semn de slăbiciune.

Puterea se exercită, nu se negociază. Mai ales acum, când s-a mutat scandalul între PNL și Alianța USR–PLUS. Trebuie să fii fraier să nu alegi tacticile victorioase ale cicliștilor care vin pe turnantă. E simplu. Te faci nevăzut o perioadă. Te retragi și pregătești asaltul final. Dar cu un pachet consistent de legi și cu armata pregătită de luptă. În același timp, o strategie eficientă de rețea. Binele nu învinge de la sine. S-a văzut în alegeri. Jumătate din beneficiarii legilor, ai măririlor de salarii și de pensii nu s-au prezentat la vot.

PSD și ALDE, dacă nu vor să fie istorie, trebuie să aibă în primul rând o armată loială, bine pregătită, gata de luptă și înzestrată cu muniție (fapte, nu vorbe), în stare să răpună adversarul care crește din nimic.

Există așa ceva?