Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării începând de duminică de la prânz. În Bucureşti temperaturile scad şi se instalează instabilitatea atmosferică.
”Ploile, mai ales sub formă de aversă, însoţite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpaţii Meridionali şi Orientali, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h în sudul, centrul şi estul teritoriului, precum şi pe crestele montane”, transmit meteorologii.
Informarea meteorologică este valabilă pentru intervalul 16 aprilie, ora 12 – 17 aprilie, ora 10.
În cea mai mare parte a săptămânii viitoare vor fi perioade cu averse – în general moderate cantitativ – în majoritatea zonelor.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI
”Valorile termice diurne vor scădea faţă de cele din ziua precedentă şi vor deveni apropiate de cele normale la mijlocul lunii aprilie; astfel temperatura maximă va fi de 16…17 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi posibil în jurul a 20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 35…45 km/h. Minima termică va fi de 8…9 grade”, precizează ANM.