-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternaționalOFICIAL: Crește vârsta de pensionare în Franța

OFICIAL: Crește vârsta de pensionare în Franța

Consiliul Constituțional a aprobat creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și a respins cererile de referendum ale oponenților politici.

Consiliul Constituțional a eliminat unele dintre reforme, invocând deficiențe juridice, scrie BBC.

Din ianuarie, au avut loc 12 zile de proteste împotriva controversatelor reforme ale președintelui Emmanuel Macron.

În martie, guvernul a folosit o putere constituțională specială pentru a forța adoptarea reformelor fără un vot.

Guvernul lui Macron susține că schimbările sunt esențiale pentru a preveni colapsul sistemului.

În timp ce tensiunile creșteau cu câteva ore înainte de decizie, Macron a invitat sindicatele să se întâlnească cu el marți „indiferent de decizia Consiliului Constituțional”, a precizat biroul său. Președintele nu a dat curs unei solicitări de luna trecută a sindicatelor pentru o întâlnire. Sindicatele au fost organizatorii a 12 proteste la nivel național din ianuarie și au un rol critic în încercarea de a limita reacțiile excesive ale protestatarilor.

„Ușile de la Elysee (palatul prezidențial) vor rămâne deschise, fără condiții, pentru acest dialog”, a precizat biroul lui Macron. Nu a existat un răspuns imediat din partea sindicatelor.

Hotărârea de vineri seara a fost întâmpinată cu huiduieli în apropierea clădirii Consiliului Constituțional din centrul Parisului, unde se adunaseră mulțimi de protestatari.

Autoritățile interziseseră demonstrațiile în fața clădirii până sâmbătă dimineața.

Unii demonstranți au scandat că vor continua să protesteze până când modificările vor fi retrase.

Au fost ridicate bariere pe străzile din apropierea tribunalului și au fost desfășurate forțe de poliție.

Printre cele câteva propuneri de modificări respinse de cei nouă membri ai Consiliului Constituțional se număra un așa-numit „indice al persoanelor în vârstă”, menit să îndemne companiile cu peste 1.000 de lucrători să angajeze persoane de peste 55 de ani.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă