12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăPremierul Ciucă ar lipsi de la ședința de Guvern. Urma să se...

Premierul Ciucă ar lipsi de la ședința de Guvern. Urma să se discute uriașul deficit bugetar

Guvernul României anunța că, în ziua de 12 aprilie 2023, se va desfășura o ședință a Executivului, dar premierul Ciucă ar lipsi de la reuniune, ceea ce ar fi un eveniment fără precedent în activitatea lui de prim-ministru.

Pentru ziua de 12 aprilie, Guvernul României anunțase o ședință. De asemenea, în programul premierului, postat pe site-ul Guvernului, figura că va fi prezent la ședința Executivului. Totuși, se pare că premierul Ciucă a anunțat că nu va fi la ședința Executivului.

Totuși, ședința din 12 aprilie nu a fost amânată și ar începe la ora 14. Ea va fi însă condusă de unul dintre vicepremieri. Nu se știe dacă o va conduce vicepremierul PSD, Sorin Grindeanu, sau vicepremierul UDMR, Hunor Kelemen.

Premierul Ciucă ar lipsi pe motiv de probleme personale

În dimineața zilei de miercuri, premierul Ciucă fusese, ca de obicei, la Palatul Victoria. El a avut, miercuri, o întrevedere cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piață Internă. Apoi însă, Nicolae Ciucă și-ar fi anunțat subordonații din Executiv că are probleme personale.

Pe ansamblu, ministerele ar trebui să-și scadă cheltuielile cu 20 la sută. PSD a anunțat că refuză orice scădere a salariilor bugetarilor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă