Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, ar fi fost audiat ca martor la DNA, în dimineața zilei de 6 aprilie 2023.
Într-o conferință de presă, Rareș Bogdan a susținut, ulterior, că n-a fost joi la DNA, dar a evitat să comenteze imaginile în care apare că iese din sediul DNA.
Procurorii l-ar fi audiat în cadrul anchetei în care sunt cercetaţi Victor Pițurcă, Alexandru Pițurcă și Gabriel Țuțu. Dosarul se referă la livrarea de măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN), în perioada pandemiei. Firma care importa măștile era deținută de Alexandru Pițurcă. Afacerea cu MApN s-a derulat în condițiile în care Victor Pițurcă, tatăl lui Alexandru Pițurcă, susținea că are relații la MApN, în calitatea lui de fost fotbalist la Clubul Steaua și de fost antrenor al echipei naţionale.
Gabriel Țuțu, cercetat în același dosar, avea funcția de director general al Companiei Naţionale Romarm SA.
Romarm este subordonată Ministerului Economiei și coordonează fabricile din industria de apărare. Totuși, în mod excepțional, în timpul pandemiei, Romarm primise și sarcina să producă măști anti – Covid. Afacerea pe care o investighează procurorii s-a realizat în anul 2020. La acel moment, premier era Ludovic Orban, care deținea și funcția de președinte al PNL.
Rareș Bogdan a susținut, în fața jurnaliștilor, că el nu-l cunoaște pe Gabriel Țuțu. Rareș Bogdan a mai susținut că n-a avut niciun rol în numirea lui Gabriel Țuțu în fruntea Romarm.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!