Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 aprilie 2023, un mesaj în cadrul evenimentului „110 ani de excelență academică”, organizat de Academia de Studii Economice din București. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale.
“Împlinirea a 110 ani de la înființarea Academiei de Studii Economice din București este un moment aniversar important pentru întreaga comunitate academică din România.
Este un bun prilej de a onora munca şi devotamentul celor care au pus bazele acestei școli superioare de economie și care au asigurat, timp de peste un secol, formarea a generații de economiști, cu o contribuție semnificativă la dezvoltarea României.
Înființată prin Decret Regal, în primăvara anului 1913, și profund conectată la evoluțiile politice și economice ale țării, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, astăzi Academia de Studii Economice din București, a urmărit continuu misiunea sa constitutivă de a oferi „cunoștințe superioare și aprofundate” pentru „pregătirea carierelor în domeniul științelor comerciale și economice”.
Vă felicit pentru consecvența prin care, de-a lungul timpului, v-ați menținut poziția de lider în rândul școlilor de învățământ superior economic din România.
Rezultatele dumneavoastră sunt notabile și se reflectă, pe deplin și binemeritat, în poziționarea Academiei de Studii Economice pe un loc fruntaș în clasamentele naționale şi în primele 600 de universităţi din lume.
Performanțele cadrelor didactice, studenților și absolvenților Academiei de Studii Economice sunt oglinda calităţii actului educațional desfășurat la ASE de mai bine de un secol.
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, poate mai mult ca oricând, educaţia economică şi financiară reprezintă un factor cheie, atât la nivel individual, cât și în definirea viitorului economic la nivel de țară.
Succesiunea şi amplitudinea crizelor din ultimii ani au marcat semnificativ toate economiile lumii, care se confruntă acum cu provocările redresării post-pandemie, amplificate de război, criza energetică și inflația record.
Incertitudinea globală, economică și de securitate, se intensifică pe fondul războiului nedrept al Rusiei împotriva Ucrainei. Creșterile de prețuri se suprapun acum pe un context macroeconomic incert, care amenință sustenabilitatea finanțelor, investițiile și calitatea vieții.
Provocările actuale impun politici publice adecvate noilor realități socio-economice. Din nevoia de adaptare, mediul antreprenorial configurează noi modele de business, iar prioritățile operaționale și de investiții se reașază prin noi strategii și planuri de inovare.
Doamnelor și domnilor,
România beneficiază astăzi de importante avantaje competitive – fie că vorbim despre digitalizare și tranziția verde, fie că ne referim la profilul nostru în plan regional și global, care a crescut consistent prin reașezarea hărții schimburilor comerciale și a accesului la resurse.
Toate aceste avantaje pot fi mai bine valorificate prin utilizarea eficientă a volumului fără precedent al fondurilor europene de care țara noastră beneficiază. Avem toate premisele pentru a reuși să realizăm modernizarea României. Dincolo de provocările actuale sau mai degrabă în ciuda acestora, economiștii văd și oportunități de progres și dezvoltare.
Am convingerea că viitorul economic al României depinde decisiv de capacitatea de a ieși din tiparele modelelor tradiționale, axate pe termenul scurt și preponderent pe consum, în favoarea politicilor sustenabile, axate pe investiții și competitivitate.
În acest sens, reformele și investițiile de anvergură pe care România și le-a asumat pentru anii următori arată că suntem pe drumul cel bun. Avem însă nevoie de stabilitate și încredere în acest parcurs.
Astfel, sunt esențiale implicarea activă și responsabilă a specialiștilor din domeniul economic, dar și cooperarea cât mai bună cu mediul de afaceri, comunitatea academică și ceilalți parteneri de dialog social.
Doamnelor și domnilor,
Sărbătorim astăzi aniversarea celei mai competitive universităţi cu profil economic din țară. De aceea, se cuvine să subliniem încă o dată importanța educației economice și financiare la standarde calitative înalte, deoarece Academia de Studii Economice probează excelența în educația economică.
Pentru a continua pe direcția modernizării, România trebuie să îşi activeze întreg potenţialul şi toate competențele financiare și antreprenoriale de care dispune, pentru orientarea constructivă și fundamentarea realistă a deciziilor de politică economică.
În acest sens, școlile de afaceri puternice și știința economică veritabilă îşi vor dovedi încă o dată valoarea, prin susținerea mediului antreprenorial și a dezvoltării economice sustenabile.
Pe acest drum al dezvoltării, economiștii au obligația de a fi nu doar bine pregătiți în plan profesional, ci preocupați constant de implicațiile deciziilor lor, conștienți de importanța esențială a politicilor economice și a rolului unor specialiști integri, animați de ambiție și viziune în a prefigura cât mai avantajos viitorul economic.
Academia de Studii Economice a fost, timp de 110 ani, un pilon important al educației economice și financiare din România și vă încurajez să rămâneţi în continuare acelaşi contributor valoros la dezvoltarea cunoașterii economice și a economiei țării noastre.
Vă mulțumesc și vă doresc mult succes!,” a transmis Iohannis.