10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăRoxana Mînzatu este noul ministru al Fondurilor Europene

Roxana Mînzatu este noul ministru al Fondurilor Europene

Roxana Mînzatu este licenţiată în ştiinţe politice în limba engleză, iar din decembrie 2016 este deputat de Braşov în Parlamentul României.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu este specializată în atragerea de fonduri europene nerambursabile, după o perioadă de câţiva ani în care a fost consultant în domeniu şi manager de proiecte. În prealabil, a fost consilier de integrare în Ministerul Integrării Europene. În anul 2015, a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi ulterior a devenit preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

„Este o imensă onoare să primesc mandatul de ministru al Fondurilor Europene, acesta fiind domeniul în care am activat mare parte din viaţa mea profesională. Pun în slujba românilor munca mea şi valorile după care încerc să mă ghidez: bunăcredinţă, profesionalism şi o profundă încredere în puterea colaborării! În echipă cu viitorii mei colegi din minister, cu cei din guvern şi, mai ales, cu beneficiarii de fonduri europene sunt convinsă că putem aduce cât mai mulţi bani europeni acasă, că putem performa în această zonă-cheie a guvernării”, a declarat noul ministru al Fondurilor Europene.

Cele mai citite

Erdogan avertizează: Turcia pregătită să intervină dacă Siria se destramă

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Turcia este pregătită să intervină pentru a preveni destrămarea Siriei în cazul unor riscuri cauzate de...

Două cabluri submarine NATO din Marea Baltică, reparate după presupusul sabotaj. Investigațiile continuă

Două cabluri submarine de telecomunicații NATO din Marea Baltică, presupus sabotate, au fost reparate luni, potrivit lui Jaakko Wallenius, responsabil cu securitatea la compania...

Guangzhou FC, exclusă din fotbalul profesionist din cauza datoriilor istorice!

Cel mai titrat club din China și fostă forță în Asia, Guangzhou FC, nu va participa în campionatul profesionist din 2025, ca urmare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă