Procurorii DIICOT, însoțiți de polițiști și de jandarmi, au făcut 23 de percheziții la domiciliile din București ale unor persoane acuzate de trafic de droguri în licee.
Membrii rețelei ar fi distribuit produse interzise inclusiv în licee din centrul Capitalei și din Sectorul 1. Printre persoanele pe care polițiștii le-au dus la audieri s-ar număra și fiul unui procuror DNA, precum și fiul unui angajat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
„În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022, membrii grupului ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București. Până la acest moment, pe parcursul perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite diferite cantități de cannabis, cocaină și ketamină, precum și comprimate de medicamente. Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală”, a anunțat un comunicat de presă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!