3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăFGA transmite că poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună,...

FGA transmite că poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potențialilor creditori de asigurare ai Euroins

FGA poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potențialilor creditori de asigurare ai Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A., informează Fondul, printr-un comunicat de presă remis cotidianului national “România liberă”.

“Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A. și constatarea stării de insolvență a societății, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanță, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului”, se precizează în comunicatul de presă.

Astfel, începând de la data publicării deciziei ASF în MO, FGA poate proceda, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanță împotriva Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A., la deschiderea dosarelor de daună.

Cererea de deschidere a dosarului de daună se completeză în situația în care pentru un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare, nu a fost deschis un dosar de daună de către societatea EUROINS S.A.

Potrivit legii, tot de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României,  creditorii de asigurări ai Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A. pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9).

Cererile de plată se pot depune până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.

Potrivit legii, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, în termen de 60 de zile de la data publicării în MO al României a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare.

Sursa citată mai precizează că, plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență.

Ca schemă de protecție a asiguraților, Fondul de garantare a asiguraților este pe deplin conștient de situația specială în care se regăsește piața asigurărilor la acest moment, prin falimentele societăților City Insurance S.A. și a Euroins S.A. și mai ales de așteptările creditorilor de asigurare ai celor doi asigurători. FGA și-a propus să reprezinte un element de stabilitate și să vină în ajutorul cetățenilor prin desfășurarea activității-instrumentarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor cuvenite etc. într-un mod profesionist cu rezultate rapide, în limita resurselor materiale și umane.

Pentru a înlesni activitatea, în beneficiul creditorilor de asigurare, FGA recomandă transmiterea documentelor Online, pe portalurile dedicate:

Deschidere dosare daună: Formular Daune – www.fgaromania.ro

Cereri de plată privind acordarea despăgubirilor(Anexa 10): Cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/ indemnizațiilor – www.fgaromania.ro

Cereri de plată privind restituirea restituirii de primă: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – www.fgaromania.ro

Petiții/Sesizări: Petiții / Solicitări – www.fgaromania.ro

Pentru orice alte solicitări/întrebări etc: office@fgaromania.ro

Comunicare cu mass-media: comunicare@fgaromania.ro

Adresă Poștală: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București.

“Menționăm, de asemenea, că toate explicațiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA, respectiv: www.fgaromania.ro”, mai transmite FGA.

Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor și are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, ieri, să retragă autorizația de funcționare pentru Euroins România.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă