-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalSerghei Şoigu i-a decorat pe piloții care au interceptat drona americană MQ-9...

Serghei Şoigu i-a decorat pe piloții care au interceptat drona americană MQ-9 Reaper

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu i-a decorat pe cei doi piloţi ai avioanelor de luptă Su-27 care au interceptat o dronă americană în apropierea spaţiului aerian utilizat de Rusia pentru campania sa militară din Ucraina.

Drona s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră după ce a fost interceptată de avioane de luptă ruseşti, în prima întâlnire directă cunoscută dintre Rusia şi SUA de la declanşarea războiului din Ucraina.

Anunţând distincţiile acordate, ministerul a repetat versiunea rusă a evenimentelor – contestată de Washington – conform căreia avioanele ruse nu au avut contact fizic cu drona.

„Ca urmare a unei manevre bruşte în jurul orei 09:30 (ora Moscovei), vehiculul aerian MQ-9 fără echipaj uman a intrat într-un zbor necontrolat şi a intrat în coliziune cu suprafaţa apei”, menţionează Ministerul Apărării de la Moscova.

De asemenea, acesta susţine că drona zbura cu transponderele oprite şi că încălca restricţiile privind spaţiul aerian pe care Rusia le-a făcut publice în legătură cu ceea ce numeşte operaţiunea sa militară specială în Ucraina.

Armata SUA susţine că avioanele ruse de luptă s-au apropiat de drona sa MQ-9 Reaper în timpul unei misiuni de recunoaştere deasupra Mării Negre în spaţiul aerian internaţional. Potrivit sursei citate, avioanele de luptă ruseşti au hărţuit drona şi au eliberat combustibil deasupra ei în timpul incidentului care a durat 30-40 de minute, iar apoi unul dintre ele a lovit o elice a dronei, provocându-i prăbuşirea.

Pentagonul a dat publicităţii joi o înregistrare video editată de 40 de secunde în care poate fi văzut un avion rusesc apropiindu-se în aer de drona americană şi eliberând combustibil în apropiere de ea, iar apoi o elice avariată a aparatului de zbor. Şeful statului major al armatei SUA; generalul Mark Milley, a spus că incidentul demonstrează comportamentul tot mai agresiv al Moscovei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă