3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăANRE, despre noile reglementări privind facturile la gaze

ANRE, despre noile reglementări privind facturile la gaze

Noile reglementări elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sporesc drepturile clienţilor finali şi simplifică informaţiile din factura de gaze naturale, informează instituţia, printr-un comunicat.

„În cadrul şedinţei Comitetului de reglementare din data de 16.03.2023 am aprobat Ordinul nr. 14/2023 pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali”, se menţionează în document.

Ca urmare a noilor prevederi aprobate, au fost detaliate informaţiile minime pe care trebuie să le cuprindă o ofertă-tip de furnizare a gazelor naturale şi un contract de furnizare a gazelor naturale, inclusiv detalierea componentelor preţului final, şi am simplificat conţinutul minim al tuturor facturilor de gaze naturale, fiind prevăzute informaţiile obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea.

Astfel, pentru a asigura o mai bună înţelegere de către clientul final a facturii de gaze naturale, conţinutul acesteia a fost structurat astfel încât clientul final să înţeleagă foarte uşor care este consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta.

Potrivit sursei citate, conţinutul facturii a fost simplificat, aceasta cuprinzând pe prima pagină următoarele informaţii prioritare: datele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final, data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată, numărul şi data emiterii facturii, data de începere şi de sfârşit a perioadei de facturare, consumul de gaze naturale facturat, termenul scadent de plată, obligaţiile de plată neachitate, dacă este cazul, precum şi valoarea totală de plată cu TVA.

„Detaliile cu privire la factură, inclusiv defalcarea componentelor din care este format preţul final facturat de către furnizor clientului final, vor fi trecute pe a doua pagină, iar anexele la factură vor cuprinde o serie de informaţii adiţionale care nu se referă la facturare, dar care îi pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale şi informaţii privind facturarea care îi oferă periodic o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum”, se mai spune în comunicat.

Totodată, pentru a veni în sprijinul clienţilor finali, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta are obligaţia să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalităţi.

„Nu în ultimul rând, am introdus prevederi referitoare la măsurile suplimentare de protecţie şi pentru clienţii vulnerabili, prin acordarea unei facilităţi privind eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi. Şi tot ca o măsură suplimentară de protecţie a clienţilor finali, am detaliat modalităţile de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii”, se mai precizează în comunicat. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...
Ultima oră
Pe aceeași temă