3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleTravelColliers: Piața hotelieră din România a avut o revenire accelerată în 2022,...

Colliers: Piața hotelieră din România a avut o revenire accelerată în 2022, iar tendința va continua și în 2023

Industria hotelieră din România a urmat tendințele globale de creștere în 2022 în ceea ce privește gradul de ocupare din hoteluri, sosirile înregistrate în întreaga țară ajungând la 84% din nivelul de dinaintea pandemiei, arată raportul anual publicat de Colliers. Dacă turismul internațional ar fi avut o revenire mai accelerată, în linie cu cel local, România ar fi depășit cu ușurință 90% din nivelul de sosiri de dinaintea pandemiei, estimează consultanții Colliers. Bucureștiul și alte orașe mari din țară au avut o performanță mai bună în comparație cu media națională, marile hoteluri din Capitală înregistrând, în ultimele 3 luni ale anului 2022, niveluri de ocupare mai mult sau mai puțin comparabile cu cele din 2019, în special datorită faptului că atât călătoriile de agrement, cât și cele de business și-au revenit semnificativ.

„Având în vedere caracterul robust al economiei, nu este nicio surpriză faptul că turismul de agrement și-a revenit, însă călătoriile de afaceri reprezintă un rezultat important al anului, în special dacă ținem cont de faptul că alte aspecte din mediul de afaceri, cum ar fi modul de lucru și prezența la birou, sunt încă afectate de consecințele pandemiei COVID-19. Un semn puternic de revenire a călătoriilor de afaceri locale, fără a lua în considerare turiștii străini care sosesc în scop de agrement în număr încă probabil mai mic comparativ cu potențialul de dinainte de pandemie, a fost dinamica înregistrată de hoteluri, mai ales spre sfârșitul anului, impulsionată de activitatea intensă din zona evenimentelor publice”, explică Raluca Buciuc, Director și Partner of Valuation and Advisory Services la Colliers.

Privind în detaliu industria ospitalității bucureștene, hotelurile de 4 stele au rămas cel mai activ segment în 2022, cu un grad de ocupare de 68% spre finalul anului, față de aproximativ 72% în 2019, și un tarif mediu de 80 euro/noapte, față de 87 euro/noapte cu puțin timp înainte de pandemie. Locațiile centrale din Capitală au avut performanțe și mai bune, cu un grad de ocupare de 72% și un tarif mediu care a depășit 100 de euro/ pe noapte, în ultimele luni ale anului 2022.

În termeni de planuri de construcție și dezvoltare, în următorii doi ani sunt așteptate doar câteva deschideri importante. Printre acestea se numără Hotelul Swiss din zona Expoziției, aflat în construcție, cu 225 de camere distribuite pe 23 de etaje, Grand Hotel du Bulevard, cu 30 de apartamente, operat de lanțul de lux Corinthia, și un hotel de 100 de camere în zona Victoriei, care inițial urma să fie operat sub brandul Indigo.

„Una dintre deschiderile menționate anterior este legată de un proiect imobiliar al dezvoltatorului One United, cunoscut la nivel local mai ales în sectoarele de birouri și rezidențial. De asemenea, grupul israelian Hagag a cumpărat o altă clădire centrală din București cu intenția de a o transforma în hotel. Ne așteptăm ca, pe măsură ce se confirmă redresarea pieței turistice, o astfel de dinamică să continue, poate chiar cu noi intrări ale unor dezvoltatori netradiționali. Altfel, în pofida redresării călătoriilor interne și internaționale, industria hotelieră se confruntă în continuare cu multe provocări, cum ar fi, de exemplu, costurile în creștere ale utilităților, în special pentru hotelurile mari care nu se califică pentru schema de sprijin pentru IMM-uri susținută de stat. Ceea ce înseamnă că, probabil, vor fi nevoiți să crească prețurile. În plus, operatorii resimt și ei creșterea bruscă a salariului minim, în condițiile în care o mare parte dintre angajații lor sunt plătiți la acest nivel. Și, nu în ultimul rând, dezvoltatorii continuă să se confrunte cu problema costurilor de construcție încă ridicate, deși presiunile s-au mai diminuat, iar scăderea prețurilor pe piețele de materii prime este încurajatoare”, adaugă Raluca Buciuc.

Perspectivele pe termen mediu rămân dificile. 2023 pare un an greu de prognozat pentru orice business, deoarece incertitudinile privind consumul se mențin, apreciază consultanții Colliers. Efectul deplin al ratelor mai mari ale dobânzilor nu s-a făcut încă simțit, iar aspectul pe care mulți îl trec cu vederea este faptul că ratele dobânzilor nu vor scădea prea curând. Acest lucru înseamnă că o nouă scădere a turismului de agrement nu poate fi exclusă în acest moment.

Cu toate acestea, consultanții Colliers consideră că există motive pentru un optimism moderat, în condițiile în care, în 2021, mulți operatori de pe piață se așteptau mai degrabă ca hotelurile să se redreseze și să revină la nivelul de dinaintea pandemiei în doi ani, dar după ce restricțiile impuse s-au relaxat în primăvara lui 2022, a fost nevoie de doar 6 luni pentru a atinge această țintă. Între timp, anul acesta va aduce un nou impuls, deoarece China pare să adopte o abordare mai flexibilă cu privire la carantina generată de COVID-19.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă