Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi făcută „aşa cum este prevăzută”, subliniind că cheltuielile din PIB cu pensiile de serviciu vor fi reduse conform prevederilor din PNRR.
„Reforma va fi făcută aşa cum este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bani România are, problema este dacă este oportun să ducă mai mulţi bani sau mai puţini bani. PNRR-ul ne spune că trebuie să reducem ponderea cheltuielilor în PIB cu aceste pensii de serviciu. Asta vom face”, a precizat Câciu, înainte de şedinţa de plen, să răspundă întrebărilor senatorilor, la propunerea grupului parlamentar al USR.
Întrebat de ce nu a fost încă închis acest jalon din PNRR, Câciu a afirmat că, între timp, a apărut raportul Băncii Mondiale, cu o serie de diferenţe faţă de cel iniţial, pe baza căruia a fost scris proiectul, urmând ca în perioada următoare să fie prezentate soluţii pentru atingerea jalonului privind pensiile speciale.
„Eu am toată deschiderea să particip cu toţi colegii mei, în grupuri de lucru sau oricând sunt chemat, să vin cu soluţii şi să vin cu ceea ce înseamnă sustenabilitatea fiscal-bugetară a acestei ţări. Între timp, a apărut acest raport final, care raport final al Băncii Mondiale are o serie de diferenţe faţă de raportul iniţial, pe baza căruia a fost scris proiectul de lege. Evident, ne vom uita pe el, sunt toate ministerele de resort acolo implicate să vină cu soluţii şi să ne atingem jalonul din PNRR”, a punctat ministrul Finanţelor, notează agerpres.ro.
Întrebat care este, concret, orizontul de aşteptare pentru închiderea acestui jalon, Câciu a spus că acest lucru trebuie să-l ştie ministrul Muncii şi cei de resort, pentru că Ministerul Finanţelor vine numai cu suportul.
„Să-i întrebaţi pe domnul ministru al Muncii şi miniştrii de resort, eu vin ca suport. Până la urmă, nu am nicio pensie de serviciu la mine în sector, la Ministerul de Finanţe nu avem pensii de serviciu”, a concluzionat ministrul.