6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCetelem începe sistarea operațiunilor din România

Cetelem începe sistarea operațiunilor din România

Cetelem, divizia de consumer finance ce aparține de BNP Paribas Personal Finance, a anunțat demararea procedurilor pentru sistarea operațiunilor din România.

Cetelem a înaintat către autoritățile de resort documentația necesară în vederea încetării activității de acordare de credite de consum pe piața din România, în conformitate cu procedurile de reglementare.

„Cetelem va asigura continuitatea relațiilor de afaceri cu partenerii și clienții în baza contractelor de credit și carduri aflate în derulare până la rambursarea integrală și la încetarea obligațiilor contractuale.

BNP Paribas Personal Finance își ia angajamentul de a îndeplini în totalitate obligațiile față de angajați, clienți, parteneri și autorități de reglementare.

Înființată în România în anul 2005 sub brandul Cetelem, BNP Paribas Personal Finance a înregistrat succes din punct de vedere comercial, însă activitatea companiei nu a atins dimensiunea necesară pentru a putea absorbi investițiile majore în IT necesare pentru o poziționare competitivă, potrivit jurnalul.ro.

Cetelem a început sistarea operațiunilor din România dar celelalte divizii ale BNP Paribas Personal Finance vor rămâne aici

Prin urmare, BNP Paribas Personal Finance a realizat o analiză strategică pentru a identifica opțiunile existente în interesul clienților și al personalului. Din păcate, nu s-a concretizat procesul de identificare a unui partener financiar care să posede capacitatea de a defini și a asigura un viitor stabil pentru companie.

În consecință, BNP Paribas Personal Finance anunță demararea procedurilor de întrerupere a activităților sale în România. Grupul a înaintat către autoritățile de resort documentația necesară în vederea încetării activității de acordare de credite de consum pe piața din România, în conformitate cu procedurile legislative in vigoare”, potrivit Unui comunicat de presă emis de BNP Paribas Personal Finance.

Continuitatea activității pentru partenerii și clienții ce dețin contracte și carduri de credit în derulare va fi asigurată până la rambursarea integrală și încetarea obligațiilor contractuale.

În această perioadă provocatoare, Cetelem va acorda, desigur, tot sprijinul necesar angajaților săi.

Această decizie vizează doar activitatea Cetelem, fără impact asupra altor entități ale BNP Paribas, care își vor continua operațiunile și implementarea planurilor de dezvoltare în România.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă