Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va prezenta, luni, Legile Educaţiei, potrivit unor surse oficiale, care au menţionat că partidele din coaliţie au ajuns la un consens asupra acestora.
Ligia Deca urmează să prezinte, în cursul zilei de luni, pachetul cu legi din sfera educaţiei, potrivit news.ro.
Prezentarea acestora a fost amânată de câteva ori până în prezent, din cauză că paertidele din coaliţie au avut viziuni diferite.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, despre adoptarea legilor Educaţiei că doreşte ca, după întâlnirea din coaliţie din această săptămână, să poată să facă public un calendar cu toate etapele care urmează.
Despre salarizare, ea a afirmat că îşi doresc ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă un sprijin suplimentar. Astfel, au în vedere o serie de beneficii care vizează prime de instalare şi posibilitatea de creştere a salariilor pentru cei care merg în aceste comunităţi.