O găselniță a politicienilor pentru achitarea datoriilor de partid a fost înființarea de Consilii de administrație sau de supraveghere pe lângă regiile autonome sau alte tipuri de entități cu capital de stat. Astfel, lunar, în buzunarele membrilor acestor consilii intră milioane de euro.
Sinecuri pentru membrii partidelor politice
Astfel, membrii care au servit destoinic partidul, dar și copiii, soțiile, soții și-au găsit locuri călduțe în aceste consilii, fără să facă mai nimic. Mulți dintre ei nu au nici studii compatibile cu domeniul pe care ar trebui să-l deservească.
Deși în Parlament există o propunere legislativă pentru micșorarea idemnizației și a numărului de membri ai Consiliilor de administrație sau de Supraveghere, aceasta nu a primit avizele necesare.
Ce tip de societăți au Consilii de administrație sau de supraveghere?
– regii autonome înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;
– companii şi societăţi naţionale, societăţi la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul;
– societăţi la care una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute anterior deţin o participaţie majoritară sau o participaţie care le asigură controlul.
În teorie, consiliul de administraţie este format din 3 – 7 membri, cu experienţă în îmbunătăţirea performanţei societăţilor sau a regiilor autonome pe care le-au administrat sau condus.
În practică, toate Consiliile merg pe numărul maxim de membri.
Citește articolul integral pe Puterea.ro!