Șona, un sat din Ardeal, în care pictorul Ștefan Câlția țese o poveste cu fir albastru, poate fi fără de sfârșit. Zugravi anonimi, asistați de arhitecți loiali spiritului tradițional al caselor vechi românești, decorează un mirific basm azuriu. Ar fi păcat să nu așezăm lucrările plăcute lui Dumnezeu pe harta geopolitică a lumii. Dacă ei au Davosul lor, de ce noi, săracii, să nu avem Șona noastră, mai plăcută și deloc smintită de transumanism?
Unul dintre fidelii ascultători a Podcast-ului meu de pe Youtube îmi sugera deunăzi să facem și noi un summit al nostru. În locul aeronavelor private, să scoatem căruțele din istorie și să le aducem în universalitate.
Cărătorii de genți nu-s diplomați
Dar pentru asta, ar trebuie să nu mai tragem piparoase pe nări prin cotloanele guvernamentale, ci doar să ne suflecăm mințile și să ne ostenim mușchii, prin reprezentanți, ce îndeobște își zic diplomați.
Diplomatul nu e acela, pe care mi-l descria în copilărie Maica mea. Străbunica, femeie simplă, fostă chiabură, când îl vedea pe vecinul, profesor de matematică, cum pleca țanțoș, ferchezuit, în fiecare dimineață, cu o valiză nituită spre universitate, îi spunea diplomatul. Mulți ani, părtătorilor de servietă le ziceam – în necunoștință de cauză – diplomați. Tata era medic și umbla doar cu tașca medicală, un burduf de piele cu instrumente înfricoșătoare. Era clar că nu putea fi diplomat.
De abia după revoluție am aflat cu ce se ocupă astfel de personalități. Dacă am învățat cum se servește galant un trabuc, după o masă domnească, asta nu mă făcea și pe mine diplomat.
Cu permisiunea ascultătorilor și a cititorilor mei fideli, mi-aș permite o aroganță: să proiectez Șona – satul cu suflet românesc – într-un centru paradisiac al lumii drept-credincioșilor.
citește și: Vin nori de furtună de la Viena
Despletind caierul timpului, am putea să ne așezăm drept în cutezanță și să le trântim o replică de forță.
În fapt și de drept, lumea săracilor e mult mai mare decât a civilizatorilor lumii, care încearcă să ne copleșească și să ne ducă înspre pustiul lumii lor, a banilor și a influențelor. Pe harta lumii, specialiștii în demografie spun că doar opt sute de milioane de trăitori ai planetei fac parte din lumea înaltă a prosperității, iar restul de 7,2 miliarde aparțin mediocrității financiare, dar mult mai fericiți în simplitatea lor. Și cu mult mai multe idei.
Să le luăm pe rând! Charta Universală a Drepturilor Omului ne mai dă dreptul la liberă asociere? Tratatele internaționale nu sunt decât niște înțelegeri formale. În niciun act fundamental nu scrie că libertatea – care derivă de la Dumnezeu – poate fi încarcerată într-o pușcărie a Noii Ordini Mondiale.
Să purcedem la drum și să creionăm, deci, cum ar arăta Forumul Mondial al Săracilor!
Păi, încă mai avem dreptul la asociere, nu? Mi-a scris ascultătorul cu idei bune. “Pentru început, putem să facem ce fac și ei, ne arătăm îngrijorarea și proiectăm binele nostru.”
Să lansăm, deci, un apel la unirea forțelor care se opun globalismului, ca ideologie a forței industriei financiare! Avem de unde alege.
Dacă ei umplu cerul planetei cu baloanele ideologice ale încălzirii globale, noi putem să le ridicăm zmeiele poveștilor adevărate despre viața în comuniune cu natura. Ne vom așeza la masa de lucru, doar în case la 25 de grade Celsius și vom arde lemnul și gazul pe care – slavă Domnului – ni le mai dă Grădina Maicii Domnului, fără credit social.
Lucrarea lor e ciumpă, cu dinți de ghilotină. A noastră are parfum, tril și culoare
Cu oameni mai inteligenți decât ai lor, îndoctrinați în Marea Resetare a neomarxistului de la Davos, o lucrare ciumpă cu dinți de ghilotină, având mereu aceiași finanțatori de la revoluția bolșevică încoace, putem redacta și prezenta statistici ale lăcomiei, aflată pe un trend alarmant. Bloomberg e cocoșat de date, despre cât de hiper bogați au ajuns super bogații lumii.
Putem institui un sistem mai uman de redistribuire a capitalurilor veroase. Cum ar fi taxe pe iahturi, supra-impozitarea Paradisurilor fiscale, obligarea pârâților financiari să despăgubească noroadele de sclavi, gen.
Suntem vrednici și noi de a organiza work-shop-uri cu nivelul de poluare al avioanelor lor private, altfel decât protestele organizate de rebelii planetei, finanțați tot de ei, pentru a nu exista o opoziție zdravănă la cap.
Să chibzuim roata lumii din fire de tort, țesute în cerdac
Echipe internaționale de psihologi, neobedienți doctrinei lor – zise de salvare a libelulei – se pot așeza în cerdacuri cu fața spre lumină și să facă analize tranzacționale ale comportamentului flămânzilor planetei, care nu se mai satură. Chiar și anamneza avarilor, ce nu-și mai încap în pipote.
Corporațiile se pot pune la despăducheat în fuiorul de lână. Lombardiile lor gogonate vor fi trecute prin ciur și dârmon. Smintita lor necuvință se va centra de meșteri, calfe și zidari, pe axa luminii adevărate.
Într-un teambuilding asumat și vegheat de ciocârliile noastre, sus în grajdurile de pe colină, se pot descompune minciunile lor gogonate despre balega vacii, prin analize compozite și trimiterea acestora pe strada zidurilor lor bătute în bani de ceară.
O cursă pentru dezangajarea profiturilor nemiloase și zeciuiala, o șansă la mântuire
Nemilos, tacticienii birourilor reunite ale săracilor lumii ar putea rescrie soft-urile dezangajării lor de la profiturile uriașe. Zeciuiala, scrisă în Cartea Sfântă, ar putea deveni obligație prin lege.
Maestrul Ștefan Câlția, anahoretul din casa străbunicilor, ne poate fi înger și călăuză. Să nu rătăcească discipolii lumii curate!
Prin jocul propus, nu facem decât să le zugrăvim, cu ajutorul Maestrului, cârpita lor lume proastă, băloasă și abjectă.
Cineva din fundul curții ar putea cere distinsei audiențe să caute prin Biblie, unde apare resetarea și dacă e o poruncă de la Dumnezeu sau de la Diavol?
VOCILE LUMII
Ștefan Câlția
Pictor
“Viaţa noastră este o frumoasă poveste cu zmei, cu zâne, cu ceruri frumoase,
cu furtuni. Eu aparțin lumii de legendă a satului românesc, mă scald în această lume și o port cu mine. Este o lume, dacă vreţi, şi a moralităţii în sensul de a dura, de a face ceva practic, de a rămâne după tine o urmă.” (interviu cu maestrul Ștefan Câlția – revista ASTRA / 3-4, 2016)
