13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSocialMinisterul Mediului – episodul jefuirea plajelor și a litoralului românesc

Ministerul Mediului – episodul jefuirea plajelor și a litoralului românesc

Ministrul UDMR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, și sforarul șef din acest minister, adică secretarul general Corvin Nedelcu-”Slinosu”, au „țesut” o ordonanță de urgență pentru închirierea cu dedicație a peste 200 kmp de plajă de pe litoralul românesc.

Metoda Barna Tanczos: Una spune la Constanța, altceva face la București

Guvernul României, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a pregătit un proiect de ordonanță de urgență privind procedura de închiriere a suprafețelor de plajă turistică pentru sezoanele estivale 2023-2024 (vezi documentul în facsimil).

Este vorba de o suprafață de 2.155.365 mp, adică vreo 215 hectare de plajă nou înființată cu fonduri europene. La prima vedere, proiectul de ordonanță pare în regulă, dar numai că, în realitate, are câteva ”capcane” incredibile care ar trebui să dea de gândit celor de la DNA. În 2021, Guvernul a emis o ordonanță de urgență privind reglementarea închirierii plajelor nou înființate pentru sezonul estival din 2021 și 2022, urmând ca după închiderea sezonului estival de anul trecut să se emită o nouă ordonanță de urgență pentru închirierea acestor suprafețe de plajă pentru sezonul estival 2023-2024.

Citește articolul integral pe Puterea.ro!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă