13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăCulturăPrin decret prezidențial, 2023 este "Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”

Prin decret prezidențial, 2023 este “Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”

Președintele Klaus Iohannis a semnat un decret prezidențial prin care anul 2023 este desemnat “Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”.

Decretul are ca scop promulgarea unei legi al cărei proiect a fost elaborat în noiembrie 2022. Șeful statului s-a referit la acest demers într-o alocuțiune rostită la 13 ianuarie 2023 la Palatul Cotroceni. Ceremonia de la Cotroceni a fost dedicată Zilei Culturii Naționale.

“În ultimele două secole, elitele noastre culturale au inspirat societatea românească să pășească pe drumul către modernizare și democratizare occidentală. Românii se mândresc cu personalități ale căror opere nu doar au îmbogățit spiritualitatea și patrimoniul național și universal, dar ne-au condus și la asumarea unor valori fundamentale și a unor obiective naționale.

M-am bucurat să pot promulga, în preajma Zilei Culturii Naționale, legea care dedică anul 2023 cinstirii operelor lui Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu, personalități-simbol ale identității noastre naționale și europene.

Evenimentele care le vor fi dedicate vor contribui, în țară și peste hotare, la o mai bună cunoaștere și înțelegere a istoriei, precum și a rolului jucat de cultură în dezvoltarea societății noastre”, a declarat președintele Iohannis.

În 2023 se împlinesc 170 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu. Tot în 2023 se implinesc 350 de ani de la nașterea domnitorului și istoricului Dimitrie Cantemir.

Pe de altă parte, la 15 ianuarie 2023 se împlinesc 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Data de 15 ianuarie este declarată în România “Ziua Culturii Naționale”. De asemenea, la 15 ianuarie, în Republica Moldova se sărbătorește “Ziua Culturii”.

În România, Ministerul Culturii susține financiar o serie de proiecte dedicate “Zilei Culturii Naționale”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...
Ultima oră
Pe aceeași temă