15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăSenatul menține pensiile speciale

Senatul menține pensiile speciale

În favoarea proiectului au votat 20 de senatori, 52 au fost împotrivă şi 8 s-au abţinut.

Propunerea legislativă prevede, prin abrogarea sau modificarea unor articole de lege din mai multe acte normative care reglementează activitatea mai multor categorii de persoane, eliminarea, după cum este stipulat şi în titlul proiectului, a “pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”.

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că pentru această temă a pensiilor speciale, de serviciu şi a indemnizaţiilor este necesară o discuţie elaborată pe fiecare categorie de pensie în parte. El a subliniat că votarea actului normativ în forma propusă “ar schimba intenţia iniţiatorilor”.

Senatorul Florina Presadă a anunţat susţinerea USR pentru “proiectul în sine”.

Senatorul PNL Eleonora Hărău a explicat, după votul de respingere, că, deşi proiectul “are lacune de tehnică legislativă, are meritul de a deschide problema rezolvării unei situaţii în legătură cu care oprobriul public este uriaş”.

Senatorul Cseke Attila a precizat că prin amendamentele UDMR, respinse de plen, s-a încercat reintroducerea principiului contributivităţii în calculul pensiilor vizate.

Senatorul PSD Liviu Pop a menţionat că printre motivele care l-au determinat să nu voteze iniţiativa liberalilor s-a numărat “confuzia” făcută de iniţiatori între pensiile de serviciu şi pensiile speciale.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Cele mai citite

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă